Proiectul Educaţiei româneşti arată precum o călătorie făcută de un bus vechi, care transportă un grup de 50 de copii geniali (adică obişnuiţi), pe ploaie, noaptea, cu farurile stinse, fără foaie de parcurs ori destinaţie, pe un drum cu gropi şi serpentine, condus de un şofer obosit, care stă la volan de 24 de ore, fără pauză, fără să fie dublat sau înlocuit. Să decodificăm, pe bucăţele:
Autobuzul vechi este insusi sistemul de invatamant din Romania. Sunt studii suficiente efectuate in afara Romaniei care confirma ca impactul educatiei non-formale asupra societatii a devenit in ultimii ani incomparabil mai mare in raport cu cel al educatiei formale. Romania este parte a societatii globale si se regaseste in acest curent, tradus astfel: Internetul, televiziunea, comunicatiile mobile, toate tehnologiile de informare in masa au actualmente o influenta mult mai mare in actiunile, comportamentul, gandirea si emotiile oamenilor, mai mare decat scoala. Knowledge society face acest dar neasteptat scolii, astfel incat azi, mai mult ca oricand, in istoria ultimilor 200 de ani de Scoala asa cum o stim, influenta ei nu a fost niciodata atat de mica in comparatie cu toate celelalte forme de educatie la un loc. Sa adaugam la acestea si forta familiei si a grupurilor de egali si vom avea intelegerea completa a fenomenului. Supravietuirea acestui sistem de educatie falimentar reclama interventii inovative si politici alternative: adoptarea in masa a metodelor Montessori, pedagogia Waldorf, legalizarea homeschooling-ului, utilizarea social media in educatie, U-Learning (educatie oricand, oricum, oriunde).
Cei 50 de copii (geniali, cu totii, fara indoiala, cel putin la urcarea in autobuz) nu sunt amutiti de haosul calatoriei. Ei continua sa dialogheze, sa rada, sa se amuze la curbe: modelul de comunicare retelara, facilitata prin Internet (conceptul pe care s-a construit s