Serbia e altfel decat o stiam. O stiam mai amarata dupa suferintele razboiului provocat de nebunia nationalista a lui Milosevici, fost tovaras de arme comuniste al lui Ion Iliescu.
In urma cu mai bine de sase ani, traversam Serbia spre Croatia si am ramas cu o imagine dezolanta despre taramul vecinilor nostri. Urmele conflictului interetnic se vedeau la tot pasul, de la cladiri bombardate in centrul Belgradului, pana la sate triste, parca parasite, in drumul dinspre Negotin catre capitala tarii.
Acum insa am descoperit o cu totul alta fata a Serbiei, odata ce am parasit Macedonia in cautarea autostrazii care sa ma scoata spre Romania. E o lume in plina reconstructie, oamenii muncesc de zor la refacerea soselei care intra in tara, semn ca viitoarea aderare la UE incepe sa dea roade in teren.
Din acest punct de vedere, primii zeci de kilometri prin Serbia au fost un mic calvar, din cauza ca drumarii lucreaza la o portiune de autostrada care ii va face probabil fericiti pe turistii de anul viitor. Sau, hai, daca nu asa de repede, macar peste doi ani exista sperante ca traseul Skopje-Belgrad va servi soferilor doua benzi pe sens.
Intelegator cu istoria trista si cu prezentul reparator, am strans bine de volan si am incercat sa ma bucur de peisajul sarbesc, atent ca nu cumva sa calc prea tare pedala, Politia rutiera sarba stie inca bine lectia spagii produse de radarul amplasat pervers!
Am avut noroc. Nu stiu daca guvernul de la Belgrad a mai dat iama in spagarii cu uniforma plecati la vanatoare de turisti, cert e ca n-am intalnit decat vreo doua masini cu girofar. Odata scapat de stresul amenzii (am patit-o anul trecut de doua ori, cu radare puse in cascada in locuri cu limitari de viteza greu de vazut), mi-am permis luxul sa privesc Serbia cu ochi mai frumosi.
Si, asa cum spuneam ceva mai sus, ai ce vedea! In primul rand, ca satele pe
