Petrolul Ploieşti a părăsit Europa League, deşi a reuşit să câştige returul cu Swansea disputat pe teren propriu, scor 2-1.
Echipa antrenată de Cosmin Contra nu a putut întoarce rezultatul din tur (1-5), dar a făcut un meci excelent în faşa propriilor fani şi a obţinut o victorie care putea fi şi mai clară.
În ciuda numărului mare de ocazii, toate golurile partidei s-au marcat în ultimele 20 de minute.
Scorul a fost deschis în minutul 73 de Prisco, mijlocaşul camerunez învingându-l pe Tremmel după ce a păcălit pasul la offside al apărării galeze.
Echipa care a încheiat pe locul 9 în Premier League în ultimul sezon a egalat după un minut, prin Lamah, dar prahovenii au preluat din nou conducerea în minutul 83, graţie golului marcat de Hamza, şi nu au mai cedat-o până la final.
La fel ca şi Astra, eliminată tot joi de Maccabi Haifa, Petrolul părăseşte competiţia cu o singură înfrângere, cea suferită în prima manşă a playoff-ului, dar cu un bilanţ pozitiv.
Petrolul i-a eliminat pe feroezii de la Vikingur prin două succese clare (3-0 şi 4-0), apoi a trecut de olandezii de la Vitesse, cu o remiză acasă (1-1) şi o victorie în deplasare (2-1).
Atât Astra, cât şi Petrolul mai au o mică şansă de a fi prezente în grupele Europa League. Vineri, UEFA va decide echipa care o va înlocui pe Fenerbahce, exclusă din cupele europene din cauza implicării în meciuri trucate, printr-o tragere la sorţi la care vor participa toate formaţiile eliminate în playoff.
St. Etienne, eliminată. Meci întrerupt în Olanda
Echipa la care este legitimat Bănel Nicoliţă, St. Etienne, a fost eliminată surprinzător de danezii de la Esbjerg, care au câştigat şi returul din Franţa, scor 1-0, după ce s-au impus pe teren propriu cu 4-3.
Un alt nume care părăseşte prematur competiţia este Udin