Săptămîna trecută am ajuns la Barcelona şi am ţinut morţiş să beau o cafea pe Calle Tallers (prima pe dreapta cum vii din Plaza Catalunya spre mare), la barul Céntric. N-aveam mai mult de o oră pînă cînd trebuia să mă întorc, aşa că i-am promis fiică-mii, care mă însoţea, o întregă după-amiază liberă dacă-mi găseşte barul rapid. De ce vrei să ajungi acolo? – a întrebat, cu o curiozitate (a adolescenţilor) care (de fapt) nu aşteaptă răspuns... Îţi spun cînd ajungem, i-am zis cînd eram deja pe Calle Tallers, între un magazin îngust numit Marijuana şi un altul cu orori vampiristice. Ea ar fi intrat în amîndouă, dar îi dădusem o treabă şi, într-adevăr, a găsit barul Céntric (eu căutam Céntrico, barul din Detectivii sălbatici) în mai puţin de 30 de secunde, la parterul unei case, într-o intersecţie. Părea aşezat pe patru străzi deodată, iar ferestrele de la primul etaj lipseau cu totul, de parcă (locul arsese de curînd) ar fi ars de curînd cu rame cu tot şi acum îl ţineau aşa, ca să iasă mirosul. Café con leche, am cerut amîndouă, şi ceva tapas, că trecuseră vreo două ore de la prînz. Ne-am aşezat la bar, deşi erau cel puţin două mese libere; puteam vedea fotografiile cu toreadori de pe pereţi şi, panoramic, întreg localul. Eram în barul Céntric(o), deasupra căruia locuise o perioadă Robero Bolaño, în fieful chilienilor ajunşi la Barcelona – locul în care poetul chilian Felipe Müller din Detectivii sălbatici spune povestea („din partea fericită a lumii“) despre Belano şi Ulises Lima.
DE ACELASI AUTOR Harta vie - note de lectură la Detectivii sălbatici Cum se zboară creierii culturii oficiale Un jurnal impersonal Un contemplativ Celelalte poveşti – cele „din partea mexicană a planetei Pămînt“ – sînt chiar substanţa cărţii. Dar poveştile barceloneze din Detectivii sălbatici sînt istorii insolite, de limb, poveşti din purgatoriu, zone în care stranietatea de fond
