Istoria contractului cu Bechtel a fost relatată, pe rând, de actorii implicaţi. Interesându-mă în primul rând în calitate de cetăţean, mai apoi de jurnalist – motiv pentru care am ales blogul ca platformă de exprimare – mi-am pus câteva întrebări la care am vrut să aflu răspunsuri.

Prima întrebare, în opinia mea una importantă, a fost: ce contracte au semnat cei de la Bechtel până în 2004, adică înainte ca afacerea cu statul român să fie parafată?

O simplă căutare pe Google arată că, în 2003, deci cu un an înainte ca numele Bechtel să fie rostit în România, compania avea deja un renume controversat. Multe dintre proiecte au vizat „reconstrucţia“, iar Bechtel s-a specializat în câştigarea de licitaţii pentru refacerea infrastructurii din zone precum Irak – distruse de război, din ţările subdezvoltate sau în curs de dezvoltare, printre care şi România sau a intervenit chiar în cazul unor dezastre majore, precum accidentul de la centrala nucleară Three Mile Island, din Statele Unite.

Cazul m-a dus cu gândul la o lucrare citită recent, „Doctrina şocului. Naşterea capitalismului dezastrelor“, în care autoarea Naomi Klein propune o teză îndrăzneaţă: marile corporaţii acţionează, de regulă, în urma unor crize care şochează populaţia, profitând de pe urma dezastrelor naturale sau provocate de om. Lucrarea se bazează pe un citat al celebrului economist Milton Friedman, care afirma că „numai o criză, reală sau percepută, produce adevărata schimbare“.

România nu se încadrează, probabil, în seria de exemple care ar susţine ipoteza lui Klein, însă o parte dintre contractele câştigate de Bechtel de-a lungul timpului, înainte de 2004, da.

Bechtel „reconstruieşte“ Irakul

În luna aprilie a anului 2003, CNN scria despre „corporaţia din al cărui board face parte fostul secretar de stat american George Shultz (n.r.: în timpul mandatului lui Ronald Re