Fotbalul înseamnă de cele mai multe ori glorie, bucurie, emoţie sau faimă. În fotbal mai sunt însă şi durere, lacrimi şi suferinţă, iar cei mai ghinionişti ajung să cunoască şi faţa tragică a celui mai popular sport. Pentru unii visul de a deveni un fotbalist cunoscut se transformă într-o clipă în coşmar. E şi cazul lui Dumitru Vlad Paul, un tănâr de 23 de ani, fost portar în liga a doua.
Paul se îndreaptă agale spre stadionul lui FC Bihor, locul de întâlnire pentru interviu. Pare nesigur, abătut şi descumpănit. În ochii lui se poate citi tristeţea. Povestea sa e arhicunoscută. Şi-a pierdut un rinichi după o ciocnire cu atacantul ivorian Dosso, într-un meci de liga a doua, între UTA şi Luceafărul Oradea. Au trecut patru luni de atunci, dar drama nu poate fi uitată. „Am faza pe telefon şi mă tot uit la ea. Mă gândesc că ar fi fost mai bine să nu ies la acea minge. Nu-mi dau seama cum m-am lovit aşa rău. Cel mai dureros a fost când mi s-a spus că trebuie să fiu operat, nu când m-am lovit”, începe să povestească fostul portar, cu privirea pierdută în zare.
„Poate trebuia să stau în poartă”
I-au rămas regretele. Se va întreba mereu cum putea evita tragedia: „La Arad mi s-a spus că mă voi vindeca. Poate dacă mi se punea diagnosticul bun...M-a vrut Oţelul Galaţi. Poate mai bine plecam, dar oricum ce trebuie să se întâmple, se întâmplă”.
Păşim pe gazonul stadionului lui FC Bihor şi tristeţea îi dispare pentru câteva momente. „La poarta asta am debutat. Mă simt foarte bine pe teren. N-am mai fost de mult. Am un sentiment de confort când sunt aici”, spune Vlad Paul.
De la „noul Duckadam” la „pacientul” Paul
Cu câteva luni în urmă era un portar de viitor. Avea vise şi speranţe. În 2009 câştiga cu FC Bihor campionatul de juniori, după ce a fost erou la penalty-uri şi era comparat cu marele Duckadam. „Noul Duckadam” s-a transformat
