Una dintre cele mai mari bucurii pe care ni le aduce Festivalul „George Enescu“ este reîntâlnirea cu arta lui Radu Lupu, care va concerta pe 1 septembrie la Sala Palatului şi pe 4 septembrie la Ateneu

Am crescut, ne-am maturizat şi am atins vârstele solemne urmărindu-l de departe cum se împlineşte, urcă şi cucereşte întreaga lume cu măiestria lui. Iată de ce e atât de puternică tentaţia de a rememora drumul formării şi al consacrării unuia dintre cei mai discreţi artişti contemporani.

Galaţi, Braşov, Moscova

Pianistul Radu Lupu s-a născut pe 30 noiembrie 1945, la Galaţi. Primele îndrumări le-a primit în copilărie de la Lia Busuioceanu. De la vârsta de 14 ani a lucrat cu Florica Musicescu şi Cella Delavrancea. În anul 1961 a fost trimis cu o bursă de studii la Moscova, unde a urmat mai întâi cursurile preconservatorului cu Galina Egliazarova, pe care le-a absolvit cu diplomă de onoare. În continuare, s-a format la Conservatorul Piotr Ilici Ceaikovski, cu vestitul Heinrich Neuhaus şi cu fiul acestuia, Stanislav Neuhaus, până în anul 1969. În acest interval, tânărul interpret s-a impus în mod spectaculos în rândul pianiştilor de elită. Astfel, a triumfat cu Premiul I la Concursul Internaţional „Van Cliburn“ din S.U.A., în anul 1966. A urmat premiul I la Concursul Internaţional „George Enescu“ în anul 1967. Apoi Premiul I obţinut la Concursul Internaţional de la Leeds, în anul 1969. După această consacrare definitivă, aşa cum recunoaşte într-un interviu rarisim, „viaţa mi s-a schimbat complet. A devenit teritoriu necunoscut, cu multă presiune, în care nu ştii dacă vei face faţă“. Pentru Radu Lupu, pianistul ideal trebuie „să convingă, să fie o persoană care combină tehnica, reprezentarea, cunoaşterea, cultura, sinceritatea, proiecţia şi personalitatea“, precum modelele sale preferate, Vladimir Horowitz şi Glenn Gould.

„Radu Lupu seamănă cu un pic