Un număr de 22.212 concedii medicale au fost eliberate de medicii suceveni în primele şapte luni ale anului, numărul certificatelor emise fiind în creştere cu 3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când au fost prescrise 21.477 de certificate. Aşa se arată într-o situaţie întocmită de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava şi dată publicităţii ieri de purtătorul de cuvânt al instituţiei, Anda Sălăgean.
Potrivit evidenţelor, în luna ianuarie 2013 s-a înregistrat o creştere cu 13% a numărului de concedii medicale eliberate de medicii de familie, cei din ambulatoriul de specialitate şi din spitale, comparativ cu aceeaşi lună a lui 2012, de la 2.777 de certificate prescrise în ianuarie 2012, la 3.163 de certificate prescrise în ianuarie 2013. În luna februarie 2013, în schimb, s-a înregistrat o scădere cu 6% a numărului de concedii medicale eliberate de medici, comparativ cu aceeaşi lună a lui 2012, de la 3.730 de certificate prescrise în februarie 2012, la 3.513 certificate prescrise în februarie 2013.
În lunile iunie şi iulie 2013, numărul concediilor medicale a fost aproximativ egal
Pe de altă parte, aceleaşi statistici arată că în luna martie 2013 s-a înregistrat o creştere cu 6% a numărului de concedii medicale eliberate de medici, comparativ cu aceeaşi lună a lui 2012, de la 3.425 de certificate prescrise în martie 2012, la 3.644 de certificate prescrise în martie 2013.
Tendinţa s-a menţinut şi în luna aprilie 2013, când s-a înregistrat o creştere cu 12% a numărului de concedii medicale eliberate de medici, comparativ cu aceeaşi lună a lui 2012, de la 2.796 de certificate prescrise în aprilie 2012, la 3.178 de certificate prescrise în aprilie 2013.
O curbă descendentă a fost înregistrată însă în luna mai 2013, când numărul concediilor medicale a scăzut cu 2% comparativ cu luna mai 2012, de la 2.844 de certificate pres