Când unul îți spune că ești beat și că ar trebui să mergi la culcare, poți spune că are ceva cu tine sau că el este beat și aplică psihologia inversă. Când același lucru ți-l spun două persoane, încă mai poți avea dubii. Dar când mai mult de jumătate de țară te trimite la culcare (vorba vine) este clar că problema este la tine și nu la alții.

Acesta este cazul specific al celui care va intra în curând în Cartea Recordurilor pentru cea mai îndelungată, păguboasă și penibilă candidatură la președinția unui stat. Taa, taaa, raaa, raaa, raaam!! Crin Antonescu. Viitorul fost aspirant obsesiv la jilțul de la Cotroceni.

Că la el nu se pune problema de mers la culcare – că se duce de bunăvoie, fără să fie nevoie să îl trimită cineva – e un lucru arhiștiut, devenit marca principală a acestui candidat. Că devine din ce în ce mai penibil și mai plictisitor prin aerul său de domnișoară de pension jignită de băiatul de pe maidan, și asta, din nefericire pentru el, tinde să devină o marcă.

Că nu vrea cu niciun chip să se trezească măcar pentru cinci secunde, să se privească în oglindă și să recunoască că e demult pe lângă drum, nici asta nu mai e ceva nou.

Ce ar fi nou în privința lui Crin? Să îl și aleagă cineva. Asta da noutate și glumă!

Revin la realitatea pe care Crin o tot neagă. Fără să fiu fanul numărul unu al celor care îi tot spun că nu are nicio șansă la președinție, nu pot să nu le dau dreptate. Vedeta liberală a ajuns mai ridicolă decât Geoană cu a lui înverșunare de a demonstra că nu a pierdut alegerile și decât Vadim, alt etern candidat, care de fiecare dată câștigă și de fiecare dată e furat. Nu ar fi nicio problemă dacă Antonescu ar fi un alt personaj utopic și visător. Problema cu el e că, teoretic și din ce în ce mai puțin practic, conduce un partid din cadrul alianței aflate acum la guvernare și mai e și șeful Senatului, postură din