Directorul Ioan Holender afirmă că Europa ne invidiază pentru prezenţa dirijorului Daniel Barenboim, a pianistului Radu Lupu şi pentru Requiem-ul de Giuseppe Verdi, în programul Festivalului „George Enescu“.

Ioan Holender, cel mai longeviv director de la Staatsoper din Viena (1992-2010), este românul care a reuşit din 2003 să impună Festivalul „George Enescu“ pe plan internaţional. În vârstă de 78 de ani, cu o alură aristocratică, Ioan Holender spune că nu acceptă compromisurile şi că cea mai mare greşeală pe care o poţi face în artă este să cauţi succesul. „Trebuie să faci artă din convingere. Tot ce am făcut a fost din convingere, şi nu din calcul“, subliniază el. Cea mai mare „înfrângere“ pentru Ioan Holender este că „nu avem o sală demnă, decentă şi corespunzătoare“, concertele în Sala Palatului fiind un compromis.

Simona Chiţan: Care sunt cele mai importante momente din Festivalul „George Enescu“?

Ioan Holender: Pentru prezenţa Requiemului de Verdi (n.r. – 12 septembrie, Sala Palatului, ora 19.30), cu patru solişti de excepţie care vor cânta alături de Orchestra şi Corul dell’Accademia Nazionale din Santa Cecilia, dirijată de Antonio Pappano, până şi Festivalul din Salzburg va fi gelos. Acest concert va fi la nivelul oricărui festival de anvergură din Europa. Şi la Salzburg s-a cântat Verdi, pe 15 august, cu Ricardo Mutti la pupitrul dirijoral. Pappano este astăzi unul dintre cei trei-patru dirijori de frunte din lume. Doi dintre aceştia dirijează acum la Festivalul „George Enescu“.

Care sunt celelalte două nume de dirijori de frunte, în ierarhia dumneavoastră?

Bineînţeles, Ricardo Mutti şi Mariss Jansons aparţin acestei categorii. Pentru mine este o bucurie şi o satisfacţie deosebită sufletească şi intelectua-

lă, faptul că îi avem aici. E un act simbolic pentru ţara noastră. Cel mai profund şi de calitate muzic