Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ghici după cine forăm

Publicat in Radio Europa Libera, vineri 30 august 2013 ·

Oamenii puterii consideră că memoria colectivă are un orizont care se întinde pe un an în urmă după care se şterge automat.

Un preot vasluian duce muncă de activist lipind afişe împotriva exploatării gazelor de şist prin fracturare hidraulică. Episcopia e gata să-l treacă în ilegalitate, că se împotriveşte voinţei Domnului Băsescu. Şi a altor domni şi doamne de la guvern. Însă preotul se bucură de susţinere populară şi e gata de martiriu pentru credinţa sa că nu e bine să-l aţâţi pe diavol, forându-i vizuina. I s-au alăturat şi alţii la fel de convinşi că noua tehnologie va descătuşa fiare subterane care ne vor aduce mai aproape de bezna infernală.

Mai an, Uniunea Social Liberală era adusă la putere de valurile mâniei populare, iar viitura mătura şi îngropa resturile Partidului democrat, considerate impure şi compromise, în substraturile geologice ale politicii pentru că mai toţi erau convinşi că strategiile lui politice sunt influenţate de preşedintele Băsescu şi de grupul de interese din jurul acestuia.

Mesajul opoziţiei de-atunci era că Judecata de Apoi a puterii are loc acum. Roşia Montană şi Bârladul, unde ar fi urmat să fie exploatate gazele de şist, erau cele două capete ale axului în jurul căruia se învârtea lumea pestriţă a protestatarilor de la începutul lui 2012. Opoziţia de-atunci lucra din greu cu cifre şi vorbe mari pentru a înfiera corupţia şi a demasca vampirii poporului. Traian Băsescu, brusc interesat de această temă, dar şi în răspăr cu comisia europeană de mediu, evoca în public proiectul spunând că aduce aur pentru mai multe generaţii şi că asemenea exploatări pun economia şi populaţia la muncă. El îi acuza de laşitate pe foştii şi actualii membri ai guvernului, (implicit şi involuntar, pe sine însuşi care era la Cotroceni de şapte ani când lansa aceste acuzaţii) pentru că nu au luat o decizie în anii de când s

Articolul in Radio Europa Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Evaluarea Naţională 2024: Elevii de clasa a VIII-a susţin astăzi proba la Matematică

Mediafax acum 58 minute
Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin astăzi cea de-a doua probă din cadrul Evaluării Naţionale 2024, cea la Matematică. Marţi a avut loc prima probă, cea la Limba şi literatura română. Vineri se va desfăşura a treia probă, cea la Limba şi literatura

Magazin cuprins de flăcări uriașe în Ploiești. A fost emis mesaj Ro-Alert

Ziare.com acum o ora
Un incendiu violent are loc joi, 27 iunie, în cartierul Mihai Bravu din Ploiești. Pompierii au fost solicitați să intervină joi dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un magazin din cartierul ploieștean Mihai Bravu, potrivit observator

EURO 2024. România, în optimi Tricolorii au sărbătorit alături de fani la Wurzburg. „Pentru voi nu vom ceda niciodată!“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

Ziua Constanta acum 27 minute
Echipa națională de fotbal a României a obținut o calificare istorică în optimile Campionatului European din Germania, de pe primul loc în grupa E, devansând reprezentativele Belgiei, Slovaciei și Ucrainei, clasate în această ordine după tricolori.

Ministrul Apărării în vizită la Șantierele Navale din Istanbul și Gölcük (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 43 minute
Prezent, în zilele de 25 și 26 iunie, în Republica Turcia, la invitația omologului său Yaşar Güler, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a vizitat, împreună cu o delegație formată din reprezentanți ai conducerii unor structuri centrale ale mi

Bill Cobbs, actorul din "Night at the Museum", "The Bodyguard" şi "Air Bud", a murit la vârsta de 90 de ani

News.ro acum 3 ore
Actorul Bill Cobbs, care a avut aproape 200 de roluri într-o carieră de cinci decenii, inclusiv în "The Bodyguard" şi "Night at the Museum", a murit la vârsta de 90 de ani. El a murit "liniştit" în noaptea de marţi spre miercuri la domiciliul său di

Tentativă de lovitură de stat eşuată în Bolivia. Un general a fost arestat

Mediafax acum 2 ore
Conduse de un general de rang înalt care a promis să „restaureze democraţia”, vehiculele blindate au forţat uşile palatului guvernului din Bolivia miercuri. Preşedintele a numit intervenţia drept o tentativă de lovitură de stat.

Un autobuz din Oradea a luat foc în mers / Nicio persoană nu a fost rănită

G4Media acum 42 minute
Un autobuz din Oradea a luat foc în mers, joi dimineață. Nicio persoană nu a fost rănită, a anunțat ISU. „În dimineața zilei de joi, 27 iunie a.c., în jurul orei 07.50, pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Oradea au stins un incendiu izbuc

Taiwan a detectat 35 de aeronave chineze în jurul insulei

News.ro acum 4 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi 35 de aeronave chineze detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, scrie AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate

Vrei să te angajezi la stat? Poliţia Română scoate la concurs 1.053 posturi. Vezi pe ce posturi se angajează

Ziarul Financiar acum o ora
Poliţia Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofiţeri de poliţie, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenţilor în corpul ofiţerilor, precum şi 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, conform unui comunicat pub

Israelul susţine că poate provoca "pagube enorme" Libanului în caz de război cu Hezbollah

News.ro acum 4 ore
Israelul nu "doreşte" un război cu Hezbollah, dar are capacitatea de a "provoca pagube enorme" Libanului dacă este necesar, a avertizat ministrul său al Apărării, pe fondul temerilor ONU privind o extindere "potenţial apocaliptică" a conflictului di

Vremea

București
acum

26°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

24°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

26°
joi

18°/26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/27°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

26°
joi

19°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/34°