Cei doi politisti de la Biroul Ordine Publica din cadrul IPJ Braila ajunsi in spatele gratiilor dupa ce au cerut mita de la un sofer pentru a nu ii intocmi dosar penal vor sa fie eliberati provizoriu sub control judiciar. Jalba Catalin si Gabriel Vechiu au depus in cursul zile de ieri, la Tribunalul Braila, cererea de eliberare, conform art. 160 ind. 2 din Codul Penal.
Cererea celor doi este judecata in acest moment la Tribunalul Braila, Sectia Penala.
Catalin Jalba si Gabriel Vechiu au fost retinuti pentru 29 de zile in urma deciziei Tribunalului Braila, dupa ce pe 17 august s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale impotriva celor doi agenti, pentru savarsirea infractiunii de luare de mita.
Cei doi au oprit o masina cu numere de Galati, iar la controlul documentelor au constatat ca soferul nu avea permis de conducere, iar masina i-a fost incredintata de cel care se afla pe bancheta din dreapta. Atat pe numele persoanei care conducea, cat si pe numele celui care ii daduse masina trebuia intocmit dosar penal, insa agentii Jalba si Vechiu au fost de acord sa ii ierte pe cei doi, in schimbul unei atentii de 1.000 de lei.
Galatenii nu aveau la ei suma de bani pe care politistii le-au solicitat-o, iar unul dintre ei, cel cu permis s-a dus acasa, 16 km pana la Galati pentru a aduce banii. Cel fara permis a ramas cu agentii, ca si garantie ca isi vor primi banii. In drum spre casa, galateanul a anuntat autoritatile, iar Catalin Jalba si Gabriel Vechiu au fost prinsi in flagrant, in timp ce primeau banii marcati.
Cei doi politisti de la Biroul Ordine Publica din cadrul IPJ Braila ajunsi in spatele gratiilor dupa ce au cerut mita de la un sofer pentru a nu ii intocmi dosar penal vor sa fie eliberati provizoriu sub control judiciar. Jalba Catalin si Gabriel Vechiu au depus in cursul zile de ieri, la Tribunalul Braila, cererea de eliberare,