Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO şi GALERIE FOTO: Bătrână cu deficienţe de auz şi vedere, omorâtă de tren

Publicat in Monitorul de Vrancea, vineri 30 august 2013 ·

Ileana C., de 87 de ani, din comuna Gugeşti, a murit ieri, când se îndrepta spre biserică. Bătrâna a fost lovită de un tren, în timp ce traversa calea ferată din comuna Gugeşti. Pentru că avea deficienţe de auz şi de vedere, octogenara nu a văzut semnalele luminoase şi nici nu le-au auzit pe cele acustice. Zona este una periculoasă, pe marginea căii ferate fiind amplasate patru cruci.

O bătrână de 87 de ani, din comuna Gugeşti, a murit ieri, după ce a fost lovită de tren. Nenorocirea s-a produs la trecerea la nivel cu calea ferată din interiorul comunei Gugeşti. În momentul tragediei, bătrâna se îndrepta spre biserică, lăcaşul de cult fiind situat la câteva zeci de metri de trecerea peste calea ferată. Ea dorea să asiste la slujba oficiată cu ocazaia sărbătorii Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Pentru că avea deficienţe de auz şi vedere, bătrâna nu a auzit semnalele acustice care erau în funcţiune şi nici nu le-a văzut pe cele luminoase, aşa că şi-a continuat drumul, fără să ştie că trenul se apropia de ea.

Trenul Inter Regio 1655 Bucureşti-Bacău a surprins-o şi accidetat-o mortal, iar cadrele medicale sosite la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa femeii, ele fiind şi cele care au declarat decesul. După ce a fost lovită de tren, Ileana C. a fost aruncată pe marginea căii ferate, la aproximativ 10 metri de locul în care a avut loc impactul, lângă o cruce.

După incident s-a sunat imediat la 112, iar la faţa locului au ajuns medicii şi poliţiştii de la Transporturi Feroviare. Aceştia din urmă au discutat cu martorii şi au efectuat cercetarea la faţa locului. Poliţiştii ne-au spus că nu există suspiciuni cu privire la acest accident. Oamenii legii au discutat şi cu mecanicul locomotivei care a susţinut că a văzut-o pe femeie în momentul în c

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum o ora
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Marius Tucă Show începe marți, 14 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H. D. Hartmann

Cancan acum 48 minute
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 5 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum 4 ore
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 3 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum o ora
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 5 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-3°
lun.

-3°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°