Sînt permise cîteva nelinişti?
La trei zile după (r)egalul de la Varşovia, nu ştiu dacă vă mai aduceţi aminte că Reghe, înţelept, ne spusese că nu va fi o dramă dacă nu ne vom califica. La cinci minute după acest 2-2, Vali Moraru îşi întreba invitaţii: “Nu vi se pare că sîntem prea serioşi?”. Era o întrebare veselă şi eliberatoare: scăpasem de dramă, dar nu puteam fi euforici. Înainte de a fi veseli, eram (mă includ) epuizaţi. Înainte de a fi fost un mare meci, a fost un meci crîncen, care bloca entuziasmele imediate. Se întîmplă uneori între oamenii care mai au, măcar în fotbal, bun-simţ. Ca şi Bourceanu - “a făcut o partidă demnă de Tudorel Stoica!”, mi-a spus un prieten bătrîn stelist - ca şi Bourceanu, zic, am simţit ca venite prea devreme cele două goluri de la un foarte bun început. Ca şi el, cred că la 2-0 în minutul 10 nu trebuia făcut pasul înapoi cînd apărarea Legiei arăta ca a unui Dinamo în zi neagră - opinie a unui prieten fan dinamovist.
Umbra lui Boro a planat multă vreme şi dacă tot s-a risipit, aş aminti, ca un neserios cum sînt, de performanţa locală a Stelei la Mediaş, de care s-a cam uitat: cred că a fost prima oară în acest campionat cînd s-a răsturnat un 0-2 la pauză. Fără să fiu un microbist orb al Stelei, ţinîndu-mă mai aproape de suporterii ei dotaţi cu spirit critic, am liniştea că băieţii lui Reghe şi Neubert sînt cei mai buni din România şi - precum Halep în tenis - printre primii 20 din Europa. A o învinge pe Legia, după ce le-ai biruit pe Vardar şi Tbilisi - nu e de natură a-ţi pierde minţile, mai ales dacă ştii ce e şi ce nu e o dramă în fotbal.
Ca atare - dacă mi se dă voie la 72 de ore după un triumf tranzitiv - mă nelinişteşte lista de cumpărături - multe şi ieftine - de dimensiunea unui 11, într-o curată frenezie, tipică celor care au dat de bani. Oricît am ţinut la Wesley şi Kapetanos, să-i aduci la vîrsta asta,
