Premierul Victor Ponta a transmis, vineri, condoleanţe familiilor îndoliate în urma accidentului din Ungaria, el mulţumind autorităţilor ungare pentru sprijin.
"Transmit public condoleanţe pentru familiile care au pierderi - şi sunt trei victime, din păcate, ale accidentului", a spus Ponta.
El a menţionat că a vorbit cu Raed Arafat şi acesta i-a transmis că toţi cei care au acordat sprijinul lor s-au comportat extraordinar.
Ponta a spus că în astfel de momente importante sunt relaţiile dintre oameni şi nu declaraţiile politice.
"Le mulţumesc vecinilor noştri care în momente de necaz au fost alături de români. Vreau să le mulţumesc public, aşa cum a fost şi în Muntenegru. Importante sunt astfel de gesturi. Mulţumesc autorităţilor ungare pentru că ministrul Sănătăţii, ministrul Apărării, sunt acolo şi sunt alături de Raed Arafat", a mai spus Ponta.
Trei români au murit şi 18 au fost răniţi într-un accident produs vineri dimineaţă, în Ungaria, după ce microbuzul în care se aflau a fost implicat într-un accident pe autostrada M5, pe sensul spre Budapesta.
Accidentul a avut loc în jurul orei 5.40, ora locală, pe autostrada M5, pe direcţia Budapesta, fiind implicate mai multe autovehicule, printre care şi un microbuz cu număr de înmatriculare românesc.
O singură persoană din cele 18 rănite în accidentul produs vineri dimineaţă în Ungaria este în stare mai gravă, a declarat purtătorul de cuvânt al MAE, Brânduşa Predescu, precizând că printre răniţi se află şi doi copii, care sunt în afara oricărui pericol.
Premierul Victor Ponta a transmis, vineri, condoleanţe familiilor îndoliate în urma accidentului din Ungaria, el mulţumind autorităţilor ungare pentru sprijin.
"Transmit public condoleanţe pentru familiile care au pierderi - şi sunt trei victime, din păcate, ale accidentului", a spus Ponta.
El a menţionat c