Ekaterinburg. Ultimele zile ale Romanovilor
de Helen Rappaport,
editura Corint, 2012
Apreciind impactul vizual al copertei, am putea afirma că deschidem o carte…de sezon. În fapt, este o carte de istorie scrisă cu o fină artă literară. Seduşi de sonoritatea titlului, nu putem să nu considerăm că ,,Ekaterinburg” rămâne un superb nume de oraş! Dar Cehov nu l-a putut suferi defel, parcă presimţindu-i destinul funest. Într-adevăr, sub vălul patronimic, se ascunde povestea tristă a unui loc, poartă a celor care ajungeau prizonieri în Siberia şi mormânt al ultimei familii de ţari. Recitim un mit atroce al secolului XX, ce s-a dovedit un veac sângeros şi zbuciumat, probând un gust accentuat pentru mitologizare. Dacă ar fi să dau doar trei exemple de evenimente tragice devenite legende literare şi cinematografice specifice acelor timpuri, aş menţiona Drama de la Mayerling (care încă bântuia mentalul colectiv pe la 1900), scufundarea Titanicului, precum şi supliciul familiei Romanov. Readucând în discuţie ultimul an de viaţă al celui de pe urmă ţar, Nicolae al II-lea al Rusiei, am aminti că el abdică la 15 martie 1917, după o vreme fiind exilat la Tobolsk. În mai 1918 este adus cu toată familia sa la Ekaterinburg, iar în noaptea de 17 iulie 1918 sfârşeşte ciuruit de gloanţe alături de ţarina Alexandra şi de cei cinci copii. În acele luni în care Rusia murea de foamete hărţuită de Primul Război Mondial ca şi de Războiul Civil dintre bolşevici, albgardişti şi socialişti, ştirea sumară că ţarul a fost suprimat n-a avut ecouri prea adânci. Cursese prea mult sânge, iar tifosul, holera şi malnutriţia dezorientau populaţia. Mitul avea să se amplifice abia la ceva vreme distanţă. În orice caz, haosul Revoluţiei din Octombrie va face pe termen lung, după Romanovi, încă 13 milioane de victime.
Peste nouă decenii de speculaţii nu au putut elucida încă miste
