Muzeul Antipa desfăşoară, în peiroada 2-6 septembrie, ultimul modul al programului “Aventura Dezvoltării”, în cadrul căruia copiii cu vârste între 8 şi 12 ani vor învăţa cum să devină buni antreprenori. Modului este structurat în 5 şedinţe, după cum precizează reprezentanţii Antipa.
Cei mici vor intra în contact cu diverse noţiuni financiare, vor identifica elementele care definesc un lider, vor descoperi şi vor exersa, prin intermediul unui joc în care vor realiza un proiect, abilităţile pe care ar trebuie să le deţină un manager adevărat. Şedinţele se vor desfăşura de luni până vineri, între orele 16.00 – 18.00 şi vor fi susţinute de către Daniela Stanciu – trainer curs şi ateliere SmartKidsLand.
Costurile de participare sunt de 220 lei/participant sau 200 lei/participant – pentru cei care au participat la primul modul şi participă şi la cel de-al doilea, 180 lei/participant – pentru cei care participă la modulul trei şi patru, iar în cazul participării fraţilor la acelaşi modul, în aceeaşi perioadă, se acordă o reducere de 20% pentru cel de-al doilea participant.
Rezervările nominale şi informaţii despre modul se pot face la telefon : 021.312.88.26 tasta 4, zilnic, de luni până vineri (9.00-16.00) sau prin e-mail: florentinap@antipa.ro.
Muzeul Antipa desfăşoară, în peiroada 2-6 septembrie, ultimul modul al programului “Aventura Dezvoltării”, în cadrul căruia copiii cu vârste între 8 şi 12 ani vor învăţa cum să devină buni antreprenori. Modului este structurat în 5 şedinţe, după cum precizează reprezentanţii Antipa.
Cei mici vor intra în contact cu diverse noţiuni financiare, vor identifica elementele care definesc un lider, vor descoperi şi vor exersa, prin intermediul unui joc în care vor realiza un proiect, abilităţile pe care ar trebuie să le deţină un manager adevărat. Şedinţele se vor desfăşura de luni până vineri, între orel