La Stadionul din cartierul Sud a fost făcută ieri curăţenie şi a fost ridicat containerul plin cu vârf şi îndesat cu gunoaie. Ca urmare a unei sesizări făcute de reporterii ”Monitorul de Vrancea”, conducerea SC CUP Salubritate a trimis ieri la stadion o maşină de colectare, care a ridicat containerul respectiv, aferent stadionului administrat de Clubul Sportiv ”Unirea”.
Directorul de la Salubritate, Viorel Profiroiu, ne-a declarat ieri că nu au fost sesizaţi asupra situaţiei de la stadion şi că CS Unirea nu are contract cu SC CUP Salubritate pentru colectarea gunoaielor. ”Ca în orice curte care aparţine unei instituţii sau societăţi, nu avem responsabilităţi vizavi de modul în care îşi administrează curtea, de câte ori dau containerul, cum curăţă. Acolo trebuie să fie un administrator care pur şi simplu trebuie să dea un telefon la dispeceratul societăţii noastre. Noi am făcut permanent acest serviciu, fără să percepem niciun leu stadionului Milcovul Focşani. Doar telefonul respectiv trebuie dat pentru că noi nu avem cum să ştim că este gunoi acolo, sunt mulţi agenţi economici, noi avem puţin personal”, ne-a declarat Viorel Profiroiu, directorul SC CUP Salubritate SRL.
La Stadionul din cartierul Sud a fost făcută ieri curăţenie şi a fost ridicat containerul plin cu vârf şi îndesat cu gunoaie. Ca urmare a unei sesizări făcute de reporterii ”Monitorul de Vrancea”, conducerea SC CUP Salubritate a trimis ieri la stadion o maşină de colectare, care a ridicat containerul respectiv, aferent stadionului administrat de Clubul Sportiv ”Unirea”.
Directorul de la Salubritate, Viorel Profiroiu, ne-a declarat ieri că nu au fost sesizaţi asupra situaţiei de la stadion şi că CS Unirea nu are contract cu SC CUP Salubritate pentru colectarea gunoaielor. ”Ca în orice curte care aparţine unei instituţii sau societăţi, nu avem responsabilităţi vi