Mii de întreprinzători se plâng că nu au putut depune miercuri, la ora 8.30, proiecte pentru a obţine de la stat ajutoarele de minimis pentru că site-ul nu a funcţionat. Miercuri seară, ministrul de Finanţe a anulat aplicaţia.
Miercuri, la ora stabilită de Ministerul de Finanţe, 8.30, mii de întreprinzători au încercat să depună pe site-ul ministerului datele proiectelor pe baza cărora puteau să obţină ajutoare de minimis. E vorba de ajutoare de stat, de maximum 200.000 de euro, prin care să finanţeze viitoare investiţii. Numai că majoritatea s-au ales doar cu o mare dezamăgire: sesiunea s-a închis după patru minute, şi aproape nimeni nu a reuşit să depună datele.
Pur şi simplu, site-ul ministerului a apărut tot timpul ca fiind blocat. Pe forumul site-ului www.fonduri.structurale.ro se pot regăsi zeci de mesaje postate de cei care nu au reuşit să deschidă pagina de internet. Un utilizator scrie "La implementarea acestor proiecte de MINIMIS n-a existat niciun fel de transparenţă. În 5 minute şi 40 de secunde nu se puteau înscrie 1000 de firme".
Acuzaţiile aduse oficialilor de la Ministerul Finanţelor Publice sunt extrem de grave: "Pur şi simplu cred că unele poziţii de pe lista de câştigători au fost cumpărate, pentru că există pe piaţă consultanţi foarte influenţi care se spune că ar avea pile la minister. Din ce am înţeles, printre câştigătorii ajutorului de minimis sunt firme care nici măcar nu au proiecte de investiţii", a spus pentru EVZ un investitor căruia nu-i declinăm identitatea.
Acesta era mesajul pe care îl transmitea calculatorul celor care doreau să depună proiecte, ieri, la ora 8.35
A fost "mânărie"?
Ce s-a întâmplat? Explicaţiile unui tânăr versat în mânuirea calculatoarelor ar putea face puţină lumină. Eugen, un tânăr de 27 de ani, absolvent ca şef de promoţie al Academiei de Studii Economice, construieşte site-ur