Valea Prahovei rămâne, indiscutabil, un izvor de frumuseţi naturale, iar puritatea maiestuoasă a zonei reprezintă o irezistibilă atracţie turistică pentru cei iubitori de trasee montane. Ultimii douăzeci de ani au adus o mare inflaţie de construcţii, vile, hoteluri şi pensiuni, de locuri pentru sport şi distracţie. Lucruri bune, chiar dacă mult aşteptata evoluţie a turismului românesc nu se simte mai deloc. Dar alta este tema care m-a incitat în drumul făcut zilele trecute spre Braşov şi care este la originea titlului brutal al articolului: dispariţia cvasitotală a industriei de pe Valea Prahovei. Ca şi în restul ţării, şarlatani de peste tot, „specialişti” în privatizări dubioase, purtători de sloganuri populiste (întreprinderi energofage, rămăşiţe ale comunismului, fabrici poluatoare, etc.) au distrus cam tot ce era bun şi funcţiona de-a lungul râului Prahova.
Pentru judeţul Prahova, industria dezvoltată de la Câmpina la Azuga a fost la fel de importantă economic şi social ca şi industria petrolieră. Numai că, astăzi, totul este o ruină. La Comarnic, nu mai mişcă nimic de mult timp, fabrica de ciment, cea de ceramică „Vulturul” sau ţesătoria de covoare fiind doar amintiri. La Sinaia, marele producător de sisteme de injecţie „Mefin” stă să-şi dea obştescul sfârşit, după ce producţia a scăzut continuu, iar în 2012 mai figurau doar 16 angajaţi. La Buşteni, o altă amintire: fabrica de hârtie, în care lucra odată aproape jumătate din populaţia activă a oraşului. Buldozerele au şters o istorie de peste 130 de ani. Dar centrul industrial de greutate al regiunii a fost Azuga, considerat odată oraşul cel mai industrializat din România. În perioada de maximă înflorire, peste 7000 de locuitori ai Văii Prahovei lucrau la fabrica de postav, la Stiaz (fabrica de sticlă), la fabrica de şamotă, în micile întreprinderi de cherestea, de var hidraulic, de şampanie sau de sa
