Pentru a-i da satisfacţie lui Radu Mazăre şi a rezolva confl ictul dintre Constantin Niţă şi Klaus Iohannis, social- democraţii susţin crearea a 10 regiuni. Reforma administrativă nu va mai aştepta modificarea Constituţiei. Sursa: CODRIN PRISECARU
Prioritatea PSD în această toamnă va fi implementarea regionalizării printr- un proiect legislativ, pentru a nu se mai aştepta revizuirea Constituţiei. Social-democraţii îşi doresc să împartă ţara în 10 regiuni, dar premierul Victor Ponta a anunţat că se va consulta şi cu colegii de la PNL, dar şi cu UDMR, PP-DD şi PDL.
Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a ieşit victorios, ieri, în reuniunea PSD, reuşind să-şi convingă colegii ca Dobrogea să fie o regiune de sine stătătoare. Cea de-a zecea regiune ar urma să aibă centrul la Sibiu, fiind separată de regiunea cu capitala la Braşov, pentru a elimina disensiunile dintre Constantin Niţă (PSD) şi Klaus Iohannis (PNL).
"Sunt foarte multe argumente şi pentru 8, şi pentru 10, şi pentru 12. Nu cred că numărul este esenţial, ci funcţionarea lor, în aşa fel încât regionalizarea să nu însemne complicarea lucrurilor", a reacţionat Crin Antonescu.
Referendum şi alegeri prezidenţiale, simultan
"Am decis să discutăm în USL, în grupuri parlamentare, în Guvern ca prin modificarea Legii 315/1998, privind regiunile de dezvoltare, să trecem practic la descentralizare şi să transmitem către regiuni cât mai multe dintre atribuţiile Guvernului", a spus Victor Ponta. De asemenea, social-democraţii au optat şi pentru convocarea referendumului de revizuire a Constituţiei odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale. "Ar fi o dată potrivită", a spus şi liderul PNL, Crin Antonescu.
"În acest fel există timp suficient, încă un an de zile, nu doar pentru a primi opiniile Comisiei de la Veneţia, Comisiei Europene, dar şi pentru a îmbunătăţi proiectul. La fel, evident, c