În 1688, cînd urca pe tron, Constantin Brâncoveanu era de o sută de ori mai bogat decît boierii Țării Românești, luați la un loc, și de o sută de ori mai sărac decît avea să ajungă în 1714, cînd urca pe eșafod. Unchiul său, stolnicul Constantin Cantacuzino, i-a dat o educație aleasă.

Brâncoveanu știa tabla înmulțirii averii, dar nu și pe cea a împărțirii ei cu turcii. Stăpînea greaca veche, latina și slavona, lucru care s-a dovedit foarte folositor, fiindcă îi permitea să se înțeleagă cu micenienii, aheii, lacedemonienii, romanii, cartaginezii, polianii, drevnianii, dregovicii, krivicii, uglicii și triverții, în caz că s-ar mai fi găsit vreunul în viață. Soția lui, Marica, a născut patru fii și șapte fiice pe parcursul a șaptesprezece ani, ceea ce arată că Brâncoveanu chiar știa să stoarcă oamenii. O parte din averea lui fabuloasă a fost depozitată în bănci europene, iar acest fapt e dovedit de ușurința cu care anumite state europene trec azi prin criză. Stive de bijuterii au fost depozitate în Veneția, Viena și Amsterdam, asta ca să nu mai avem discuții că ei au autostrăzi și noi nu. Pînă la urcarea sa pe tron, jefuirea țării cunoștea o singură metodă: stilul smuls. Brâncoveanu introduce stilul brâncovenesc, atît de eficient încît a și fost consemnat în arhitectura vremii. În așa măsură au fost secătuite resursele țării, încît, dacă domnul n-ar fi fost decapitat la timp, populația s-ar fi văzut forțată să descopere petrolul. Brâncoveanu a ctitorit o mulțime de biserici, ca și cum ar fi ghicit că va fi înmormîntat pe bucăți. A tipărit o mulțime de cărți, a înființat școli și, în general, pînă să-i fie tăiat, s-a dovedit un om cu capul pe umeri.

În 1688, cînd urca pe tron, Constantin Brâncoveanu era de o sută de ori mai bogat decît boierii Țării Românești, luați la un loc, și de o sută de ori mai sărac decît avea să ajungă în 1714, cînd urca pe