Consiliul Local a dezbătut ieri un proiect referitor la amenajarea de containere speciale pentru rromii de la Pata Rât. Modulele ar urma să fie dotate cu încălzire, aer condiţionat, duşuri, mobilier şi toalete.
Consilierul Ioana Borza (PNL) a dorit să întrebe dacă viitorii locatari îşi vor achita cheltuielile pentru energia şi apa consumate, la fel cum fac chiriaşii din locuinţele ANL, şi totodată dacă este necesară montarea aerului condiţionat în modulele respective.
“Aceste persoane neavând domiciliu nu am găsit posibilitatea de se contoriza separat”, a răspuns viceprimarul Anna Horvath.
În legătură cu instalarea aerului condiţionat, reprezentanţii primăriei au menţionat că exteriorul din tablă al modulelor se încinge foarte puternic vara.
“Vorbim de săpun şi apă, e o chestiune de civilizaţie şi ne putem asuma să suportăm aceste cheltuieli. Dorim să devenim capitală europeană, de toate felurile, dar trebuie să ne asumăm şi aceste probleme. Este momentul să depăşim faza de ipocrizie, în care tot spunem că ne pasă de ei, dar nu facem nimic”, a declarat Emil Boc.
Acesta a mai spus că lunar este asaltat de petiţii scrise de ONG-uri străine, care se declară revoltate de situaţia rromilor de la Pata Rât.
“Sunt sigur că aceste organizaţii vor căuta şi să ne susţină din punct de vedere financiar, în măsura în care pot, pentru acoperirea costurilor respective”, a adăugat edilul.
Consiliul Local a dezbătut ieri un proiect referitor la amenajarea de containere speciale pentru rromii de la Pata Rât. Modulele ar urma să fie dotate cu încălzire, aer condiţionat, duşuri, mobilier şi toalete.
Consilierul Ioana Borza (PNL) a dorit să întrebe dacă viitorii locatari îşi vor achita cheltuielile pentru energia şi apa consumate, la fel cum fac chiriaşii din locuinţele ANL, şi totodată dacă este necesară montarea aerului condiţionat în modulel