Pâinea va fi mai ieftină din 1 septembrie în raioanele specializate din hipermarketuri, dar şi în magazinele proprii ale brutăriilor odată cu reducerea Taxei pe Valoare Adăugată (TVA) de la 24% la 9%, potrivit preşedintelui Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase - ROMPAN, Aurel Popescu.
”Avem certitudinea că toţi comercianţii vor ieftini pâinea şi produsele din panificaţie atât în hipermarketuri cât şi în magazinele proprii ale brutăriilor de la 1 septembrie pentru că vom avea TVA redusă de 9%, iar consumatorii vor mânca o pâine fiscalizată şi mai sigură din punct de vedere igienico-sanitar. Practic începând de duminică nu numai pâinea se va ieftini ci şi produsele de panificaţie care au compoziţia pâinii, cornuri, covrigi sau chifle, dar fără împluturi”, a spus acesta, citat de Agerpres. În ceea ce priveşte proiectul privind vânzarea pâinii numai în magazine specializate sau în raioane organizate în acest scop în magazinele generale, şeful ROMPAN a subliniat că, deocamdată, se află în circuitul de avizare la instituţiile de profil, dar este optimist ca va fi aprobat în cursul lunii septembrie.
”Cred că proiectul privind vânzarea pâinea numai în magazine specializate sau în raioane organizate în acest scop în magazinele generale va fi aprobat în luna septembrie iar în circa 3-4 luni, respectiv din 2014, va putea intra în vigoare. În baza acestui proiect estimez că se vor reduce cel puţin o treime din cele 150.000 de magazine existente”, a spus Popescu.
Potrivit studiilor efectuate de ROMPAN, evaziunea fiscală din sectorul de morărit şi panificaţie s-ar putea reduce de la 67% la 20%, în circa 8 luni după introducerea TVA de 9% la pâine, respectiv de la un miliard de lei în prezent, la circa 200 de milioane de lei.
Industria autohtonă de morărit şi panificaţie din România s-a co