Internaţionalul italian Alessandro Matri a semnat, vineri, un contract cu AC Milan, la care a mai fost legitimat în perioada 1996/2007, mai întâi la nivel de juniori iar apoi la echipa mare, a anunţat gruparea milaneză, informează AFP.
"AC Milan anunţă achiziţionarea lui Alessandro Matri de la Juventus", se arată pe site-ul clubului italian.
"Au trecut zece ani şi am acum multă experienţă. Este minunat să mă întorc unde am jucat când eram copil. Ştiu multe persoane de aici şi am mai colaborat cu antrenorul. Am discutat ieri cu Allegri şi depinde de mine să obţin un loc în primul «11», însă eu sunt pregătit să joc. Au fost interesate şi alte cluburi de mine, dar în momentul în care mi-a făcut o ofertă AC Milan, tot ce mi-am dorit a fost să vin aici", a declarat Matri.
Achiziţionat de Juventus Torino în 2011, Matri nu a reuşit să se impună în echipa lui Antonio Conte, care l-a transferat în această vară pe atacantul Carlos Tevez.
Cluburile nu au precizat valoarea transferului, dar potrivit presei italiene ar fi vorba de aproximativ 11 milioane de euro.
Mediafax
Internaţionalul italian Alessandro Matri a semnat, vineri, un contract cu AC Milan, la care a mai fost legitimat în perioada 1996/2007, mai întâi la nivel de juniori iar apoi la echipa mare, a anunţat gruparea milaneză, informează AFP.
"AC Milan anunţă achiziţionarea lui Alessandro Matri de la Juventus", se arată pe site-ul clubului italian.
"Au trecut zece ani şi am acum multă experienţă. Este minunat să mă întorc unde am jucat când eram copil. Ştiu multe persoane de aici şi am mai colaborat cu antrenorul. Am discutat ieri cu Allegri şi depinde de mine să obţin un loc în primul «11», însă eu sunt pregătit să joc. Au fost interesate şi alte cluburi de mine, dar în momentul în care mi-a făcut o ofertă AC Mila