Pustai and Co. au scris istoria, reuşind să se califice în premieră în grupele Europa League, după un meci de poveste la Braga. La finalul partidei, deşi extrem de dezamăgiţi, lusitanii de la Sporting Braga i-au felicitat pe cei de la Pandurii, în care au recunoscut o echipă de valoare.
După manşa tur, puţini mai erau aceia care mai dădeau o şansă la o calificare istorică a pandurilor în grupele Europa League. Însă, aşa cum s-a întâmplat şi la Tel Aviv, elevii lui Pustai au oferit o extraordinară lecţie despre devotament şi curaj, reuşind să întoarcă soarta unei dispute ce părea déjà pierdute. La Braga nu a mai strălucit Eric, dar a strălucit noţiunea de grup, hotărâtă parcă, să treacă examenul maturităţii, ca şi cel al limitei fizice infernale, după ritmul impus pe acest debut de sezon- cupe europene şi campionat. Evoluând de parcă de acest meci depindea viaţa lor, Momcilovic, da Silva, Anton, Breeveld, Buleică, Matulevicius sau Ciucur, au dovedit şi un tact la fel ca al profesorului Pustai. Au aşteptat şansa ivită şi au speculat-o la maxim, astfel că avantajul luat de lusitani în manşa tur s-a evaporat încă din prima repriză, odată cu reuşita lui Buleică. Având în faţă o linie defensivă foarte bine pusă la punct, portughezii au fost în imposibilitatea de a-l pune în încurcătură pe Mingote, iar primele 90 de minute au păstrat avantajul gorjenilor, ce se arătau pregătiţi până şi de lovituri de la 11 metri. Numai că, soarta le pregătea altceva elevilor lui Pustai. După ce a egalat situaţia la bare, “kilerul” de lui Tel Aviv, Alexandru Ciucur, a lovit din nou şi la Braga, cu doar patru minute înainte de final. Un şut în cros din marginea careului l-a făcut pe Ciucur să exulte şi să amuţească asistenţa lusitană, având ca rezultat calificarea pandurilor în grupele Europa League. Ce reuşită, ce performanţă pentru echipa gorjeană, la prima participare