Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentul britanic a RESPINS o intervenţie militară în Siria. Obama va decide conform intereselor americane

Publicat in Monitorul de Cluj, vineri 30 august 2013 ·

Parlamentul britanic a respins joi seara moţiunea premierului David Cameron care apăra principiul unei intervenţii în Siria ca răspuns la folosirea armelor chimice de care este acuzat Damascul, un vot pe care Guvernul s-a angajat imediat să îl respecte.

"Este clar că Parlamentul britanic nu vrea o intervenţie militară britanică. Iau notă, iar Guvernul va acţiona în consecinţă", a declarat Cameron după această înfrângere, adăugând că este "ataşat respectării voinţei Camerei Comunelor".

Moţiunea guvernamentală a fost respinsă de către deputaţi 285 de voturi la 272.

Obama va decide privind Siria conform intereselor americane

Casa Albă a anunţat joi că Barack Obama va lua o decizie în dosarul sirian potrivit intereselor Statelor Unite, în urma respingerii de către Parlamentul britanic a unei moţiuni asupra unei intervenţii împotriva Damascului.

"Statele Unite vor continua să consulte Guvernul britanic, unul dintre aliaţii şi prietenii noştri cei mai apropiaţi", dar "deciziile preşedintelui Obama vor fi ghidate de ceea ce este în interesul Statelor Unite", a declarat Caitlin Hayden, o purtătoare de cuvânt a Consiliului Naţional american pentru Securitate, potrivit Mediafax.

Obama "crede că interese cruciale ale Statelor Unite sunt în joc şi că este necesar ca ţările care încalcă reglementările internaţionale privind armele chimice să dea socoteală", a adăugat ea.

Şeful Pentagonului: SUA caută în continuare o "coaliţie internaţională" vizând Siria

Statele Unite caută în continuare "o coaliţie internaţională" pentru a răspunde presupusului atac cu arma chimică al regimului de la Damasc împotriva unor civili, în pofida respingerii intervenţiei de către Parlamentul britanic, a declarat vineri şeful Pentagonului Chuck Hagel, relatează AFP.

"Abordarea noastră este continuarea căutării unei coaliţii internaţionale care să acţioneze un

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum 30 minute
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 2 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum o ora
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Elon Musk anunță formarea Partidului America: „Va reda libertatea”

Adevarul acum 46 minute
Miliardarul Elon Musk a anunțat sâmbătă, 5 iulie, crearea mişcării sale politice denumite „America Party” - Partidul America.

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Dalai Lama împlinește 90 de ani și speră să trăiască peste 130

Adevarul acum o ora
Liderul spiritual al budiștilor tibetani, Dalai Lama, a împlinit 90 de ani duminică, 6 iulie, și a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani.

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 11 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum o ora
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

VIDEO Ayatollahul Ali Khamenei, prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televizi

Vremea

București
acum

26°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

19°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

28°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

18°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°