Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 50 de companii româneşti în topul celor mai mari firme din ECE

Publicat in Income Magazine, vineri 30 august 2013 ·

România a urcat două locuri, pe trei, între statele din Europa Centrală şi de Est (ECE) după numărul companiilor din Top 500 al celor mai mari firme din regiune realizat de Coface, dar a rămas pe locul cinci în ceea ce priveşte valoarea cifrei de afaceri şi a profitului net realizat de acestea.

"Pentru prima dată, România a eliminat Ucraina de pe podium şi a urcat de la locul cinci până la al treilea. Acest lucru poate fi explicat printr-o creştere cu 22,7% a numărului de companii şi un total de 54 de companii în clasament", se arată într-un raport al Coface, citat de Mediafax.

Primele două ţări în funcţie de numărul companiilor din Top 500 sunt Polonia şi Ungaria.

Cifra de afaceri a celor 54 de companii din România aflate în topul Coface a crescut cu 10,8% anul trecut, comparativ cu 2011, la 48,55 miliarde euro, iar profitul net a urcat cu 37,7%, la 2,19 miliarde euro.

După nivelul afacerilor, România este devansată de Polonia (cu 171 de companii şi o cifră de afaceri cumulată de 233,8 miliarde euro), Ungaria (66 de companii şi 89,8 miliarde euro), Cehia (46 de companii şi 68,3 miliarde euro) şi Ucraina (47 de companii şi 62 miliarde euro).

În funcţie de profitul net, companiile româneşti sunt depăşite de cele din Polonia (8,4 miliarde euro), Ungaria (2,5 miliarde euro), Cehia (2,48 miliarde euro) şi Slovacia (2,46 miliarde euro).

Cele mai bine poziţionate companii din România în Top 500, sunt OMV Petrom, pe locul 18, OMV Petrom Marketing, pe poziţia 30, Automobile Dacia, pe 34, şi Rompetrol Rafinare, pe 36. Topul mai include companii precum Rompetrol Downstream, Petrotel - Lukoil, British American Tobacco, Kaufland România, Metro Cash& Carry, Carrefour, Selgros, Orange, Vodafone, Mediplus, Farmexpert, Romgaz sau Alro.

Din punct de vedere al numărului de angajaţi, România ocupă locul 4, cu 186.229 de persoane, fiind de

Articolul in Income Magazine >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine Dacian Dragoș, universitarul numit de Nicușor Dan judecător la Curtea Constituțională. Este autorul unei demisii cu scântei

HotNews acum 38 minute
Profesor universitar la UBB, Dacian Dragoș a fost numit marți judecător la CCR în locul Liviei Stanciu. Profesorul Dacian Cosmin Dragoș este o personalitate recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european, beneficiar al prestigioasei bur

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum o ora
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 3 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum o ora
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum 16 minute
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

Poliţiştii caută persoana care a vandalizat plăcuţa cu înscrisuri în limba maghiară de pe Biserica Reformată din Timișoara, unde a slujit Laszlo Tokes

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat necunoscut a distrus plăcuţa cu încrisuri maghiare de pe clădirea Bisericii Reformate, aflată Piaţa Maria, din Timişoara, iar acum poliţiştii îl caută pe acesta, transmite News.ro. Urmăreșt

UE a stabilit cursul de schimb al levei faţă de euro, după intrarea Bulgariei în zona euro, la 1 ianuarie 2026

G4Media acum 53 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miniştrii de Finanţe ai Uniunii Europene au completat marţi ultimii paşi pentru ca Bulgaria să devină al 21-lea stat membru al zonei euro, de la 1 ianuarie 2026, inclusiv stabilirea cursului de schim

BNR a menținut dobânda-cheie, principalul instrument al politicii monetare, conform așteptărilor. Ce înseamnă asta

HotNews acum o ora
Banca Națională a decis marți păstrarea nivelului ratei dobânzii de politică monetară la 6,5%, într-un context în care pachetul de măsuri de corecție a deficitului bugetar va re-inflama inflația. Analiștii bancari se așteptau la această decizie, exi

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 5 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/38°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

31°
mar.

16°/31°
mie.

12°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°