Un bărbat de 58 de ani din comuna botoşăneană Brăeşti şi-a incendiat ieri seară locuinţa, după care s-a spânzurat de un copac din curtea casei. Sătenii sunt şocaţi de cele întâmplate, mai ales că Alexandru L. urma sâmbata să fie socru mic la nunta uneia dintre fiice.
Potrivit declaraţiilor rudelor, bărbatul a fost ieri în Botoşani împreună cu viitoarea mireasă şi cu soţia lui, ca să facă ultimele cumpărături pentru nuntă. În afară de magazine, Alexandru L. a mai intrat şi prin crâşme, unde a mai ciupit câte o tărie.
Acasă a continuat să bea, iar la un moent dat fiica şi soţia au început să-i facă reproşuri. A izbucnit un conflict spontan în timpul căruia bărbatul şi-ar fi bruscat soţia, care de frică să nu fie agresată a decis să plece de acasă împreună cu fiica la rude în comuna Leorda.
La scurt timp fiica care urmează să se căsătorească a fost sunată de tatăl ei care i-a spus că va incednia casa şi cu glas stins şi-a cerut scuze, fără să precizeze ce avea de gând să facă. Cele două s-au întors într-un suflet acasă însă şi-au găsit gospodăria în flăcări.
Soţia bărbatului a fost cea care a sunat la 112 şi a cerut sprijinul pompierilor. La faţa locului a sosit şi o echipă operativă din cadrul Secţiei Rurale Dorohoi. Cele două au presimţit că s-a întâmplat o tragedie şi au declarat anchetatorilor că este posibil ca bărbatul să fie ars în interiorul casei.
Abia după ce au stins focul şi şi-au dat seama că bărbatul nu este în locuinţă, echipajele au început să-l caute în împrejurimi şi l-au găsit spânzurat într-un copac.
Ieri sătenii nu ştiau dacă nunta fetei va mai avea loc, însă existau zvonuri că rudele au decis ca evenimentul să se ţină chiar şi după această tragedie.