Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentul britanic îi dă o palmă lui David Cameron

Publicat in rfi, vineri 30 august 2013 ·

Camera Comunelor a Parlamentului britanic a respins cu o majoritate de 13 voturi o moţiune înaintată de Guvern, care prevedea posibilitatea unei implicări militare în Siria, ca urmare a atacului cu arme chimice din 21 august din suburbiile capitalei Damasc, pus pe seama regimului preşedintelui Bashar al-Assad.

Corespondentul RFI la Londra, Petru Clej

Imediat după aflarea rezultatului votului, 285 împotrivă, 272 pentru moţiunea Guvernului, dintr-un total de 659 de deputaţi, premierul David Cameron a declarat că Executivul va acţiona în conformitate cu acest rezultat.

Votul, deși nu avea caracter obligatoriu, reprezintă un sever eșec al premierului Cameron, care a fost extrem de activ în ultima săptămână în vederea mobilizării eforturilor internaționale privind o intervenție în Siria.

Marea Britanie nu mai poate participa acum la o eventuală acțiune militară împotriva regimului Assad. Este pentru prima oară de la raidul franco-britanico-israelian asupra Canalului de Suez, împotriva forțelor egiptene în 1956, când Opoziția nu acordă sprijin Guvernului în cazul unei acțiuni militare peste hotare.

Este de asemenea pentru prima oară după sfârșitul Războiului Rece când Marea Britanie nu se alătură unei intervenții militare internaționale conduse de Statele Unite.

Premierul Cameron, în prezentarea poziției Guvernului, a admis că nu există dovezi care să indice 100% că regimul Assad se află în spatele atacului cu arme chimice din 21 august, dar că el este convins dincolo de orice dubiu de responsabilitatea Puterii siriene în acest caz.

Liderul britanic a avertizat că dacă nu are loc o intervenție împotriva regimului Assad, acesta va fi încurajat să recurgă la arme chimice și pe viitor.

Deși moțiunea specifica faptul că Marea Britanie nu se va implica militar în Siria înaintea unui al doilea vot în Camera Comunelor, avocatu

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 3 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 25 minute
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Nicușor Dan despre eventuala scumpire a biletelor STB: „E o discuție pe care trebuie să o avem”

HotNews acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, la TVR Info, că va fi analizată în Consiliul General al Municipiului București posibilitatea creșterii tarifelor pentru călătoriile cu transport în comun. Primarul a făcut acest anunț în condiți

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 3 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 3 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Marcel Ciolacu, după reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social: Măsurile fiscal-bugetare ce vor fi aprobate prin OUG vor avea ca impact reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei, echivalentul a 1% din PIB

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat, sâmbătă, consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale şi economice şi a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul

Zelenski îl acuză pe premierul slovac că deschide un al doilea front energetic contra Kievului

G4Media acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a acuzat sâmbătă pe premierul slovac Robert Fico că deschide de ”al doilea front energetic” contra Ucrainei la ordinul Rusiei, în contextul escaladării diferendului între Kiev şi Bratislava privitor la tra

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

Box: A decedat Paul Bamba, care avea 35 de ani. El a câştigat în urmă cu o săptămână centura WBA Gold Cruiserweight

News.ro acum 4 ore
Campionul mondial WBA Gold Cruiserweight, Paul Bamba, a încetat din viaţă sâmbătă, la doar o săptămână după ce şi-a câştigat centura mondială, relatează Le Figaro. Vestea a fost anunţată pe Instagram de Ne-Yo, agentul şi reprezentantul boxerului. Pa

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°