Odată ce Adrian Marţian a preluat şefia în Calea Aurel Vlaicu s-a oficializat, practic, şi numirea lui Dorin Micşa pe pe o funcţie administrativă în club. Cei doi s-au cunoscut prin intermediul lui Adrian Mutu şi Cosmin Contra, „Guriţă” fiind şi naşul noului „oficial” al arădenilor. Acesta ocupase funcţia de director de organizare, şi cu atribuţii de director sportiv, la Poli Timişoara până acum un an, când gruparea de pe Bega a mers pe noua sa cale, sub denumirea de ACS Poli.
Venind la gruparea emblemă a Aradului, Micşa întoarce oarecum armele împotriva rivalilor „alb-violeţi”, însă el vrea să delimiteze încă de la început lucrurile: „Munca e muncă, sentimentele nu sunt implicate. Eu vreau să-mi fac treaba la fel de bine şi la UTA, precum mi-am făcut-o la Poli. Experienţa de 10 ani de la Timişoara mă va ajuta cu siguranţă la Arad. Important este ca echipa să se pună pe picioare în cel mai scurt timp, eforturile noastre se concentrează pe formarea unui lot şi legitimarea jucătorilor până la primul meci de campionat”, a precizat Dorin Micşa, prezentat de Marţian ca omul său de încredere din clubul „textilist”.
„E un prieten, o cunoştiinţă bună de a mea, în care am mare încredere că ne va ajuta. Şi în ceilalţi angajaţi cred cu tărie, iar asta se va vedea în colaborarea noastră din acest sezon”, ne-a declarat şi noul şef al „alb-roşiilor”. Sursa: Sport Arad

@N_P