Cu exact 25 de ani în urmă, la finele lunii august, se cocea unul dintre cele mai importante evenimente ale Mişcării de Eliberare Naţională din Basarabia – scrisoarea deschisă semnată de 66 de personalităţi care au cerut tranşant stoparea experimentului „limba moldovenească“ şi declararea limbii române drept limbă de stat.

Practic, din acel moment a început istoria contemporană a statului Republica Moldova. Mii de oameni, din diverse colective de muncă şi din toate colţurile ţării, au trimis scrisori de adeziune ziarelor „Învăţământul public“ şi „Literatura şi arta“, care publicaseră acest demers. Discuţiile aprinse şi polemicile le-au deschis ochii basarabenilor, îndoctrinaţi timp de patru decenii de puterea sovietică, şi i-au făcut să iasă în piaţă. Toate au culminat cu Marea Adunare Naţională de la 27 august 1989, unde sute de mii de oameni au cerut declararea limbii române ca limbă de stat în RSSM, precum şi trecerea la grafia latină, lucru care s-a şi întâmplat peste trei zile.

Lingvişti, scriitori, oameni de artă, deopotrivă cu matematicieni, biologi şi psihologi au semnat acea scrisoare deschisă către „Comisia interdepartamentală a Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti pentru studierea istoriei şi problemelor dezvoltării limbii moldoveneşti“.

„Sperăm că prin activitatea Comisiei se va pune capăt unui capitol ruşinos al lingvisticii conjuncturiste din republică – teoria celor «două limbi» romanice din nordul Dunării. Ne-am convins cu toţii că această poziţie compromisă s-a soldat cu un singur efect sinistru – degradarea pe toate căile a limbii materne vorbite de băştinaşii din Moldova Sovietică, mutilarea conştiinţei lingvistice şi gândirii lor. (...) Limba noastră trebuie să se afle în aceleaşi condiţii de funcţionare ca şi spaniola în ţările Americii Latine sau germana în Austria. Cu alte cuvinte, abia după ce mai multe generaţii