Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De pe băncile şcolii, direct în şomaj

Publicat in Monitorul de Vrancea, sâmbătă 31 august 2013 ·

Numărul şomerilor din judeţul nostru a crescut, începând din luna iunie şi până în momentul de faţă, cu 825 de persoane, reprezentând absolvenţi ai unităţilor de învăţământ din Vrancea. Potrivit celor declarate de Daniela Brihoianu, purtătorul de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Vrancea, cei mai mulţi dintre aceştia, 717, provin din învăţământul liceal şi postliceal, 97 din învăţământul universitar şi 11 din învăţământul primar, gimnazial şi profesional. „După ce se va încheia şi sesiunea de toamnă a Bacalaureatului ne aşteptăm ca numărul absolvenţilor ce se vor înregistra la noi să crească. Ei trebuie să-şi depună dosarul pentru a fi înregistraţi în baza noastră de date în termen de 60 de zile de la data absolvirii. Apoi, pentru încă 60 de zile, ei vor fi sprijiniţi de specialiştii noştri, dar vor încerca să-şi găsească un serviciu şi pe cont propriu, iar dacă nu îşi găsesc, revin la AJOFM şi-şi depun documentele în vederea obţinerii indemnizaţiei de şomaj”, a declarat Daniela Brihoianu. De menţionat că data absolvirii este data de întâi a lunii următoare celei înscrise pe diplomă sau, după caz, pe certificatul de studii eliberat de instituţia de învăţământ, dacă în curpinsul acestora nu se specifică în mod expres o anumită dată de absolvire.

La nivel de ţară, până la data de 27 august, au fost înregistraţi în baza de date a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), 58.099 absolvenţi, dintre care 1776 sunt indemnizaţi. Cei mai mulţi dintre aceştia (39.038) s-au înscris în luna iulie, iar în august numărul acestora a crescut cu 11.738 de absolvenţi din care: 161 absolvenţi de învăţământ primar, gimnazial şi profesional; 7.344 absolvenţi din învăţământul liceal şi post-liceal şi 4.233 absolvenţi din învăţământul universitar. „De la data de 27 iulie 2013 a intrat în vigoare prevederea conform căreia n

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 12 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 11 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 9 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 13 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum 13 ore
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Trump și Zelenski au vorbit la telefon. Cei doi lideri au discutat despre apărarea antiaeriană a Ucrainei

Adevarul acum 10 ore
Președintele Volodîmîr Zelenski și omologul său american Donald Trump au purtat o discuție telefonică, vineri, 4 iulie, în cadrul căreia au convenit să consolideze apărarea antiaeriană a Ucrainei, a anunțat liderul ucrainean.

Nivelul scăzut al apei pe Dunăre perturbă transportul maritim din Ungaria / A fost cea mai secetoasă lună iunie din 1901 / Este posibil ca tarifele să crească, navele fiind nevoite să-şi reducă încărcătura

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Nivelurile neobişnuit de scăzute ale apei pe Dunăre în Ungaria afectează transportul maritim, agricultura şi ecosistemele locale de-a lungul celui de-al doilea fluviu ca lungime din Europa, care este

Vremea

București
acum

23°
sâm.

22°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

23°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°