Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV FOTO Marius Bârsilă jr. ar putea fi arestat preventiv după ce a accidentat mortal un biciclist şi a fugit de la locul accindentului

Publicat in Adevarul, vineri 30 august 2013 ·

Marius Bârsilă jr. face parte dintr-o familie de oameni de afaceri şi politicieni influenţi de pe Valea Bistrei, tatăl său are cea mai mare firmă de transport şi un hotel iar unchiul este viceprimarul comunei Băuţar

Probabil plecat de la vre-un chef sau spre un altul, cu o îmbibaţie alcoolică de 0,51 mg/l în aerul expirat şi la volanul deja celebrului său BMW x5, nu observă un bicilist ce se deplasa pe marginea drumului, pe care îl loveşte şi accidentează mortal. Speriat, beizadeaua fuge spre Caransebeş. Din fericire un localnic vede scena, sună la 112 şi aprinde mortului o lumânare. Poliţiştii de la rutieră intră în alertă şi organizează filtre, depistându-l în trafic pe şoferul de numai 21 de ani, care încerca să fugă de la locul accidentului.

„În data de 30.08.2013, ora 00.12, lucrătorii Poliţiei Oraşului Oţelu-Roşu au fost sesizaţi prin Apelul unic de urgenţă 112 despre faptul că pe raza comunei Băuţar a avut loc un grav accident de circulaţie soldat cu decesul unei persoane. B. Marius, în vârstă de 21 ani, domiciliat în Băuţar, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 68, din direcţia Caransebeş – Haţeg, pe o porţiune de drum aflată în aliniament şi uşor în rampă, pe fondul consumului de băuturi alcoolice îl acroşează pe M. Lucian, de 44 ani, din localitate, care se deplasa pe partea carosabilă pe o bicicletă în aceeaşi direcţie de mers. În urma accidentului a rezultat decesul biciclistului. Imediat după producerea evenimentului conducătorul auto B. Marius a părăsit locul accidentului, fiind depistat în municipiul Caransebeş, la volanul autoturismului, urmare a măsurilor întreprinse de poliţişti. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o concentraţie alcoolică de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Municipal din Caransebeş unde i-au fost recoltate probe biologice de s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Doi copii au ajuns la spital, după ce tavanul unui loc de joacă s-a prăbuşit peste ei, în Botoșani

HotNews acum 2 ore
Incidentul a avut loc sâmbătă, iar în momentul prăbuşirii tavanului fals în interior se aflau 13 copii, anunță ISU Botoșani. Doi copii, de 10, respectiv 5 ani, au fost transportaţi la spital, după ce o parte din tavanul fals al unui loc de joacă s-a

MAE a emis o atenționare de călătorie pentru românii care tranzitează Bulgaria. Care este motivul

Adevarul acum 57 minute
Ministerul Afacerilor Externe a emis, sâmbătă, o atenționare de călătorie pentru românii care tranzitează sau plănuiesc să călătorească în Bulgaria.

Beijingul propune un „canal verde” pentru exporturile de pământuri rare către UE

News.ro acum 4 ore
China a propus înfiinţarea unui „canal verde” pentru a facilita exporturile de pământuri rare către Uniunea Europeană, a anunţat sâmbătă Ministerul chinez al Comerţului, după ce Beijingul a restricţionat exportul acestora ca răspuns la tarifele amer

Andrew Tate a rămas fără permis, după ce a fost prins conducând cu 196 km/h într-o localitate din Vâlcea

HotNews acum 6 ore
Andrew Tate a fost surprins sâmbătă de polițiștii rutieri circulând cu 196 km/h într-o zonă cu limită de 50, pe Drumul Național 7, în localitatea vâlceană Bujoreni, potrivit surselor Digi24. Bolidul condus de Andrew Tate, cercetat pentru trafic de p

Unul dintre liderii clanului Pian și fratele mai mic al lui Emi Pian a murit în închisoare

HotNews acum 6 ore
Laurențiu Duduianu, unul dintre liderii clanului Pian, a murit în noaptea de vineri spre sâmbătă în Penitenciarul Jilava, unde era încarcerat, au confirmat surse judiciare pentru HotNews. Potrivit Antena3 CNN, Laurențiu Duduianu a murit după ce a ac

Marșul Bucharest Pride, cel mai cunoscut eveniment al comunității LGBTQ+, se desfășoară azi în Capitală

Gandul acum o ora
Marșul Bucharest Pride 2025, organizat de Asociația Accept, se desfășoară azi, începând cu orele 16:00. Participanții de la parada Pride vor defila de la Guvern până la Parlament, pe traseul Calea Victoriei – Parcul Izvor. Vezi galeria foto 4 poze M

Sorin Grindeanu: „Lucrările la drumul de legătură dintre A1 (Arad – Timișoara) și DN 69 se apropie de 70%”

Gandul acum 4 ore
Stadiul lucrărilor la drumul de legătură dintre Autostrada A1 (Arad – Timișoara) și DN 69 se apropie de 70%, a declarat, sâmbătă, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, într-o postare pe Facebook. Potrivit ministrului Transpo

Cel mai mare pelerinaj de Rusalii din Europa: peste 300.000 de oameni aşteptaţi la Şumuleu Ciuc

Ziarul Financiar acum 2 ore
Peste 300.000 oameni participă la Pelerinajul Rusaliilor catolice de la Şumuleu Ciuc. Acesta este considerat cel mai mare pelerinaj din Europa Centrală şi de Est pentru că vin credincioşi din întreaga lume. Unii pelerini au respectat tradiţia şi au

Accident în Vlaicu: mașină lovită de tramvai

Arad24.net acum 2 ore
Un accident de circulație a avut loc în urmă cu puțin pe Calea Aurel Vlaicu, la Kaufland. Un autoturism a fost lovit de tramvai. În urma impactului, tramvaiul a deraiat. În autoturism s-au aflat două persoane, doi tineri, unul de 19 și unul de 22 de

Nicușor Dan, apel la educație și politici sustenabile după situația de la Praid: „Tragedia ne reamintește cât de vulnerabile sunt comunitățile”

Adevarul acum 5 ore
Nicușor Dan a transmis un mesaj cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la înființarea Societății de Geografie din România. „Tragedia de la Salina Praid ne reamintește dureros cât de vulnerabile sunt comunitățile în fața fenomenelor naturale extreme”

Vremea

București
acum

30°
sâm.

18°/31°
dum.

16°/30°
lun.

19°/31°
mar.

19°/26°
Iasi
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

18°/30°
lun.

16°/25°
mar.

17°/25°
Constanta
acum

24°
sâm.

16°/27°
dum.

14°/24°
lun.

19°/25°
mar.

20°/22°
Cluj-Napoca
acum

32°
sâm.

17°/32°
dum.

16°/29°
lun.

15°/23°
mar.

13°/24°
Timisoara
acum

32°
sâm.

19°/33°
dum.

18°/34°
lun.

14°/26°
mar.

13°/26°