În anii 80, grupurile de activişti pentru drepturile homosexualilor din Germania au format o alianţă cu pedofilii, militând pentru legalizarea sexului cu minori. Este o perioadă neagră pentru comunitatea gay, despre care puţini au curajul să vorbească astăzi, anunţă publicaţia germană Der Spiegel.
În iulie 1981, revista pro-gay „Rosa Flieder“ publica un interviu cu Olaf Stüben, unul dintre cei mai cunoscuţi pedofili din Germania de la acea vreme, care scria pentru ziarul de stânga, Die Tageszeitung. Stüben milita deschis pentru acceptarea pedofiliei drept un lucru sănătos şi moral.
Pedofilul a fost întrebat dacă este acceptabil ca adulţii să întreţină raporturi sexuale cu copii şi tineri. Stüben a răaspuns detaliat despre partide de sex cu băieţei şi declara că a venit vremea ca atingerea copiilor să nu mai fie un lucru tabu. „Inocenţa copiilor este o invenţie a lumii burgheze de la începuturile capitalismului“, susţinea Stüben.
Dar interviul din revista Rosa Fielder nu era o raritate. Din contră, în anii 70 şi 80, multe publicaţii pro-gay promovau deschis sexul cu copii, publicând chiar şi poze cu băieţei dezbrăcaţi. Revista „Don“ a prezentat cinci reportaje cu experienţele unor bărbaţi pedofili. Titlul era „Nu suntem violatori de copii!“.
În ultimele luni, mulţi germani discută despre cum a putut Partidul Verde să se lase manipulate de pedofili în anii 80. Partidul a fost supus unei asemenea presiuni, încât l-a angajat pe expertul în politicp, Franz Walter, să analizeze istoria proprie a partidului legată de acea perioadă.
Cu toate acestea, scrie Der Spiegel, este foarte clar că mişcarea gay din Germania trebuie să recunoască şi să accepte acest capitol negru din existenţa sa. Oricine cercetează prin arhive poate găsi suficient de multe dovezi care leagau organizaţiile pentru drepturile homosexualilor de activiştii pedofiliei.
D