Luni, 2 septembrie de la ora 18.00, echipa de futsal Progresul Focşani va debuta în Liga I la futsal, sezonul 2013-2014, urmând a întâlni pe în deplasare formaţia Dunărea Călăraşi. Cele două formaţii s-au mai întâlnit în meci oficial în iarnă, pe 26 februarie, tot la Călăraşi în optimile de finală ale Cupei României, focşănenii impunându-se cu 2-1.
Consilierul local, Viorel Ivanciu, cel care se ocupă de coordonarea activităţilor sportive din cadrul clubului Dunărea Călăraşi a declarat că îşi doreşte ca în meciul inaugural al sezonului, echipa să obţină victoria. „Avem o mare dorinţă de a demonstra că ne merităm locul în Liga I. Ne dorim enorm o victorie în primul meci cu Focşani pentru a produce o bucurie în rândul suporterilor călărăşeni pe care îi aşteptăm în număr mare la Sala Polivalentă. Rezultatele vor veni şi în funcţie de susţinerea financiară a autorităţilor locale”, a declarat Viorel Ivanciu.
Partida dintre Dunărea şi Progresul Focşani va începe la ora 18.00 şi poate fi urmărită live şi pe Digisport 2. Arbitrii confruntării sunt Bogdan Sorescu (Piteşti) şi Gabriel Gherman (Bucureşti), iar observator federal va fi bucureşteanul Vali Ioniţă. Primele opt clasate vor evolua în play-off, iar ultimele patru echipe vor retrograda în eşalonul secund. În etapa a doua, focşănenii vor întâlni pe teren propriu o nou promovată, Sportis Tîrgovişte. „Viitorul sezon din Liga I de futsal va fi unul puternic, va fi un campionat extrem de serios, cu multe echipe care s-au întărit. Progresul Focşani îşi doreşte un parcurs cât mai bun, cu o calificare în turneul play-off şi cu o evoluţie în fazele superioare ale Cupei României”, a spus directorul tehnic al echipei focşănene, Petrache Gurguiatu.
Pentru sezonul următor, antrenorul Elvis Ilaş va avea la dispoziţie aproape acelaşi lot pe care gruparea de pe Milcov l-a folosit şi în ediţia preceden