Muzeul Olteniei va încheia un parteneriat cu Muzeul din Vratsa (Bulgaria), parteneriatul vizând în principal domeniul cercetării arheologice.
Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a anunţat, joi, că Muzeul Olteniei, aflat în subordinea instituţiei, va încheia un acord de cooperare cu Muzeul Regional de Istorie Vratsa (Bulgaria), parteneriatul vizând în principal domeniul cercetării arheologice.
“Am primit cu bucurie această propunere de la guvernatorul Districtului Vratsa, domnul Ventsislav Vasilev, care a vizitat pentru prima dată Craiova la începutul lunii trecute, în legătură cu proiectul Centrului Transfrontalier de Informaţii şi Comunicaţii, în care suntem parteneri.
Acum s-a creat posibilitatea de a extinde această relaţie de bună colaborare, pe care o avem de mai multă vreme, într-un domeniu nou, prin acordul de cooperare care va fi încheiat între Muzeul Olteniei şi Muzeul Regional de Istorie din subordinea Administraţiei Districtului Vratsa, cel mai mare din partea de nord-vest a Bulgariei.
Este un parteneriat pentru care Consiliul Judeţean Dolj îşi oferă toată susţinerea, având convingerea că din el vor avea de câştigat ambele părţi, fie că vorbim despre cercetătorii de la cele două muzee, fie despre vizitatorii lor. Odată cu parafarea acestui acord, vor putea fi făcute schimburi de experienţă între arheologi şi restauratori, specializări reciproce şi, de ce nu, proiecte comune de promovare turistică.
Ambele muzee deţin în colecţiile lor piese foarte valoroase. La Craiova, avem craniul descoperit la Peştera Muierilor, care datează de acum 30.000 de ani, fiind al doilea ca vechime din Europa, dar şi un koson din aur, monedă dacică extrem de rară, ori tezaurul de la Dudaşul Schelei, care reprezintă, în fapt, o parte din vistieria medievală a Ţării Româneşti. La Vratsa se află tezaurul tracic de la Rogozen şi o tăbliţă