Secretarul american de Stat John Kerry a susţinut, vineri, o declaraţie de presă extrem de importantă referitoare la situaţia din Siria şi mai ales în legătură cu posibila intervenţie militară internaţională în această ţară.
Secretarul american de Stat a declarat că SUA vor lansa o acţiune ţintită, fără trupe la sol, contra Siriei. Pentru această posibilă operaţiune militară, Kerry a spus că se bazează pe aliaţi precum Franţa, Liga Arabă şi Australia.
John Kerry, care a adus publicului informaţii culese de serviciile secrete de la faţa locului, încercând să creioneze o imagine a situaţiei din Siria, după acuzaţiile aduse regimului Bashar al-Assad de utilizare a armelor chimice contra civililor, a promis că SUA nu vor repeta ‘’experienţa războiului din Irak’’, dacă vor fi nevoite să acţioneze militar contra Siriei. ‘’Nu vom repeta acel moment’’, a declarat el în faţa presei de la Washington, subliniind că o intervenţie în Siria este un mesaj adresat Iranului şi organizaţiei şiite libaneze proiraniene Hezbollah.
‘’Trebuie să dăm dovadă de îndrăzneală, pentru că avem probe în privinţa atacului cu arme chimice’’, a mai spus şeful diplomaţiei americane. ‘’Există interceptări telefonice, imagini preluate din satelit’’ care sunt analizate, a mai spus Kerry.
Statele Unite au ‘’o puternică certitudine’’ că regimul sirian este responsabil de atacul cu arme chimice care s-a soldat, potrivit lor, cu moartea a 1.429 de persoane, dintre care 426 copii, în apropiere de Damasc, la 21 august, relatează AFP.
Potrivit unui raport al serviciilor secrete difuzat de Casa Albă şi care susţine că se bazează pe ‘’numeroase surse’’, Guvernul lui Bashar al-Assad a făcut uz de gaz neurotoxic în acest atac, şi este ‘’prea puţin probabil ca acest atac să fi fost comis de rebeli’’.
Washingtonul caută în continuare să obţină ''o coal