Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comerţ ILEGAL cu alcool la Galaţi. Vezi cine e în spatele afacerii

Publicat in Romania Libera, vineri 30 august 2013 ·

19 persoane şi o fabrică de alcool au fost trimise în judecată, de procurorii DIICOT Galaţi. Aceste persoane sunt suspectate că ar fi amplasat aparatură de bruiere a contoarelor de la instalaţiile de producţie a alcoolului dublu rafinat. Astfel au reuşit să obţină o cantitate foarte mare din aceasta substanţă pe cae au vândut-o ilegal.

Prejudiciul este de peste 58.400.000 lei.

Surse apropiate anchetei spun că în spatele afacerii este chiar omul de afaceri focşănean, Liviu Jitea.

Din probele administrate în cauză se conturează suspiciunea rezonabilă că inculpaţii au constituit un grup infracţional organizat, în scopul obţinerii de beneficii financiare substanţiale din producerea unor mari cantităţi de alcool şi comercializarea acestora prin eludarea dispoziţiilor fiscale privind producerea, deţinerea şi marcajul produselor accizabile.

Astfel, în rechizitoriu se reţine că, în cadrul activităţii unei societăţi comerciale de profil din municipiul Focşani, membrii grupării au procedat la amplasarea unor instalaţii neautorizate înaintea contoarelor unei linii tehnologice de producţie de alcool dublu rafinat şi au extras în această modalitate cantităţi de alcool necontorizate, de peste 1.443.000 de litri, fără înregistrarea în evidenţele contabile ale societăţii a operaţiunilor comerciale aferente cantităţilor de alcool produse ilegal.

Membrii grupării sunt suspectaţi că, prin disimularea provenienţei cantităţii de 1.443.000 litri de alcool, produsă în mod ilegal, au obţinut şi utilizat în interes propriu suma de peste 13.600.000 lei.

Prejudiciul total cauzat bugetului de stat prin activitatea infracţională este estimat la suma de peste 58.400.000 lei, reprezentând accize, taxe şi impozite.

S-a mai reţinut în actul de sesizare că membrii grupării au săvârşit infracţiunea de furt calificat, constând în aceea că, prin blocarea funcţionă

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Formula 1: George Russell, în pole position la Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 33 minute
George Russell (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Canadei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru Russell este primul pole position din acest sezon. "Este extraordinar, mă simt atât de bine. Atât

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 3 ore
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

Bihor - Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea, salvaţi de pompierii militari

News.ro acum o ora
Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea au fost salvaţi sâmbătă seară de pompierii militari

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 7 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum o ora
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

A murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România

G4Media acum 3 ore
Astăzi a murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România. Intelectual de anvergură, cu doctoratul obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume și cercetări în domeniul educației și cel

A început votul în Diaspora. La ora 22.00, ora României, s-a deschis secţia din Noua Zeelandă

Mediafax acum 2 ore
Votarea a început la ora 22.00, ora României, când s-a deschis prima secţie de votare, organizată la Auckland, Noua Zeelandă. Duminică, la ora 00:00, ora României, se vor deschide secţiile de votare din Australia, urmate de cele din Republica Coreea

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi/ Aripa armată a Hamas afirmă că Israelul a ucis o parte dintre ostatici în timpul operaţiunii

News.ro acum 33 minute
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

Alegeri locale şi europarlamentare în Timiş. Cum poţi afla secţia la care trebuie să votezi

Press Alert acum 8 ore
< p> Duminică, 9 iunie, au loc alegeri europarlamentare şi alegerile pentru autorităţile publice locale. Secţiile de votare se deschid la ora 7.00 şi se închid la 22.00, dar există posibilitatea extinderii programului până la miezul nopţii dacă se f

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

Vremea

București
acum

19°
dum.

18°/33°
lun.

22°/37°
mar.

20°/36°
mie.

23°/38°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/30°
lun.

18°/33°
mar.

18°/32°
mie.

17°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/28°
mie.

14°/22°
Timisoara
acum

21°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

17°/30°
mie.

15°/24°