Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PNL: Propunerea lui Fenechiu privind construcţia a 4.000 km de autostradă până în 2027, supusă dezbaterii publice

Publicat in Adevarul, vineri 30 august 2013 ·

Proiectul iniţiat de fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, privind construcţia unei reţele de autostrăzi de 4.000 de kilometri, până în 2027, va fi supus dezbaterii publice, iar membrii Delegaţiei Permanente a PNL au la dispoziţie o lună pentru a-şi exprima punctul de vedere.

„Vicepreşedintele PNL a realizat o analiză amplă, în urma căreia au fost identificate soluţii fezabile pentru realizarea reţelei de 4.000 de kilometri de autostradă până în 2027. Una dintre principalele modalităţi de finanţare propuse de Relu Fenechiu este cea a parteneriatului public-privat, bazat pe plăţi de disponibilitate. Pe lângă discuţiile care vor avea loc, pe acest subiect, în cadrul partidului, va exista şi o dezbatere publică. Cei care doresc să se exprime în legătură cu acest proiect pot transmite puncte de vedere pe adresa proiecte@pnl.ro“, precizează un comunicat PNL remis Agerpres.

Relu Fenechiu propune construirea unei reţele de autostrăzi care să acopere întreaga suprafaţă a României, în lungime de 4.016 kilometri, cu un cost de investiţie de 26 miliarde de euro (presupunând revizuirea standardelor de proiectare şi a modului de gestionare a activităţii de proiectare în vederea reducerii costurilor proiectelor), urmând să fie selectate prioritar proiectele care „sunt aferente tronsoanelor de drumuri naţionale congestionate, realizează conectarea regiunilor ţării la reţeaua de autostrăzi europeană, deservesc cel mai bine interesele geostrategice ale României“.

Fostul ministru al Transporturilor precizează că „finanţarea reţelei de autostrăzi până în 2027 necesită circa 26 de miliarde de euro, respectiv circa două miliarde de euro anual“.

'„Fondurile europene sau alte surse de la bugetul de stat ar acoperi doar 15 - 20% din necesar. Creşterea taxelor generale sau contractarea de împrumuturi nu reprezintă o alternativă reală. Conces

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 6 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 5 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 5 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 12 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°