Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MONICA GABOR TRĂIEŞTE O NOUĂ DRAMĂ! De data asta, e vorba despre TATĂL EI

Publicat in Ora de Iasi, vineri 30 august 2013 ·

Chiar dacă Emil Gabor se plânge că are o pensie de doar 600 de lei, în buzunar îi intră lunar cu mult mai mult, căci fiicele lui, Monica şi Ramona, stabilite în America, respectiv în Dubai, îi trimit împreună 500 de euro.

“Deşi se despărţise de Veronica, el primea ajutor de la fete şi de la fosta soţie. Am înţeles că şi 2.000 de lei, cam în jur de 500 de euro. Nu era lăsat aşa”, ne-a spus mătuşa surorilor Gabor. Iar Petrică Vaida (79 de ani), naşul Monicăi, ne-a confirmat zvonul că Emil e prieten, de ani buni, cu paharul: “Era om bun. Băutura l-a stricat”.

Legat de viciul bărbatului ştie câte ceva şi o vecină de bloc: “Emil e un om cumsecade, e la locul lui, politicos, păcat că este neglijent cu îmbrăcămintea şi că are patima băuturii. Are bani, dar pe toţi îi bea cu un grup de beţivi din cartier. Îi ia prin Western Union, de la fete, şi pe toţi îi prăpădeşte. Nici nu ştiu dacă mănâncă”.

Bărbaţii care îşi fac veacul prin barurile cartierului băcăuan Narcisa îl cunosc pe Emil Gabor ca pe un cal breaz: “Se duce în apropiere de casă. Îl poţi găsi uşor la «Rodica », «Nobil» sau prin terasele de la «Onix». Bea mai mult tărie. De câteva zile nu l-am mai văzut. A fost ocupat, probabil, cu înmormântarea nevestei. Are vreo trei prieteni care îl storc de bani”, ne-a mărturisit Ion Pricop (50 de ani).

Se va muta în casa fostei neveste

Emil speră ca măcar acum, după moartea fulgerătoare a fostei sale soţii, Veronica Bulai, să se apropie de fiicele lui, Alina, Ramona şi Monica, pentru a le alina durerea. Ieri, Monica a fost surprinsă de reporterii Libertăţii în timp ce ieşea dintr- o bancă din Bacău cu un dosar cu acte la subraţ.

Sursa: libertatea.ro

Chiar dacă Emil Gabor se plânge că are o pensie de doar 600 de lei, în buzunar îi intră lunar cu mult mai mult, căci fiicele lui, Monica şi Ramona, stabilite în America, respectiv în Dubai, îi

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 53 minute
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 47 minute
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 52 minute
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°