Citeam
într-un ziar central, mai demult, că nu’ş’ce au făcut “membrii echipei private de acrobaţie aeriană „Iacarii acrobaţi”. Normal, mi-a sărit ţandăra! Pe motiv de “iacarii”, evident! Ia uite şi la ăsta, făceam eu pe nebunul, analfabetul naibii, uite unde se ajunge, dacă nu se mai face carte ca lumea la şcoală!
Auzi la el,
“Iacarii acrobaţi”, ăsta n-a auzit în viaţa lui de Icarus, fiul lui Daedalus, cum şi-a făcut el nişte aripi lipite cu ceară, ca să evadeze din labirintul unde fusese închis de regele Minos, din Creta. Şi cum, apropiindu-se prea mult de soare, aripile i s-au topit, iar el s-a prăbuşit în mare, găsindu-şi moartea în adâncuri.
Ce vremuri!
Ce legende! Ce simboluri! Şi vine acum ziaristu’ lu’ peşte să scrie el “iacarii”, nu “icarii”, cum ar fi normal, de la “Icarus”. Că doar ăsta e strămoşul aviatorilor de azi, mai ales al ălora care fac acrobaţii. Păi, ce acrobaţii făcea Icarus…
După aia,
la nu mai ştiu câtă vreme, dar nu prea multă, fiindcă nu uitasem de “iacari”, citesc în “Evenimentul zilei” ceva ca lumea, bravo, Ionuţ Fantaziu (ce nume şi la ăsta, cam naşpa pentru un ziarist): “Învaţă de la „Icarii Acrobaţi” cum să-şi redreseze aparatele de zbor în situaţii extreme” (…) “membrii echipei „Icarii Acrobaţi”, îşi verifică cu atenţie avioanele”.
Bravo, Fantaziu!
Le ai cu mitologia, felicitări!, “icarii”, normal, ce e aia “iacarii”?! Păcat doar de virgula aia dintre subiect şi predicat, da’ din avion nu se vede, nu?!
Numai că
dau imediat din nou peste: “Echipa Iacarii Acrobaţi”. Şi iarăşi: “Iacării Acrobaţi”. Şi încă o dată: “Pentru Iacarii Acrobaţi”. Sau: “membrii echipei (…) Iacarii acrobaţi”. Şi: „Iacării Acrobaţi”.
Mda, “iacarii”, “iacării”,
nicidecum “icarii”, aici nu-i lucru curat. Şi pun’te, nene, pe căutat! Şi aşa am aflat că mitologia lu’ Fantaziu nu face doi bani, fiindcă
