Actorul Alexandru Arşinel, directorul Teatrului de Revistã "Constantin Tãnase" din Bucureşti, a suferit, joi, un transplant de rinichi, la un spital din Cluj-Napoca, informeazã un comunicat al instituţiei de spectacole pe care acesta o conduce.
"Ţin sã mulţumesc din tot sufletul echipei conduse de profesorul Mihai Lucan şi, bineînţeles, lui personal, omul cãruia îi datorez de ieri, viaţa", a declarat actorul, vineri dimineaţã. Operaţia a fost efectuatã cu succes la Cluj-Napoca de echipa condusã de reputatul prof. univ. dr. Mihai Lucan, şeful Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal de la Cluj şi şeful catedrei de Urologie de la Universitatea de Medicinã şi Farmacie "Iuliu Haşieganu".
Probleme de sănătate în 2013
Dupã ce a jucat la Sala Savoy din Capitalã în toate spectacolele stagiunii 2012 - 2013, dupã zecile de turnee efectuate în şarã şi strãinãtate şi dupã ce a jucat în fiecare sâmbãtã, în iulie ºi august, la Teatrul de Varã "Herãstrãu", în seria de spectacole "O searã la Revistã" din cadrul stagiunii estivale a Teatrului de Revistã "Constantin Tãnase", spectacolele fiind transmise live de TVR2 - o premierã absolutã dupã mai bine de 25 de ani -, starea de sãnãtate a marelui actor s-a înrãutãşit.
A fost operat joi
Astfel, acesta a fost supus, joi, unei intervenşii chirurgicale complicate de transplant renal. Actorul Alexandru Arşinel s-a nãscut pe 4 iunie 1939, în localitatea Dolhasca, judeţul Suceava. În anul 1962, el a absolvit Institutul de Artã Teatralã ºi Cinematograficã "I. L. Caragiale" din Bucureºti. Este vedetã a Teatrului de Revistã "Constantin Tãnase" din Bucureºti, dar ºi director al instituţiei. Alãturi de Stela Popescu, el a format un cuplu artistic celebru atât în ţarã, cât ºi în strãinãtate. Pentru activitatea lor, cei doi actori au fost rãsplãtiţi, în anul 2002, cu premiul special al UNITER pentru teatrul d