Antrenorul echipei Dnepr Dnepropetrovsk, Juande Ramos, a declarat că toate adversarele din grupa E a Ligii Europa, inclusiv Pandurii Târgu Jiu, trebuie tratate cu seriozitate, deoarece la acest nivel nimeni nu e uşor de învins, informează Mediafax. "A fost o tragere acceptabilă. La acest nivel toţi adversarii sunt complecşi şi nu e uşor să învingi pe nimeni. Echipele pe care le vom întâlni nu sunt deloc slabe şi va trebui să le tratăm cu seriozitate pe toate. Vrem să continuăm în Liga Europa şi dincolo de faza grupelor, acesta este obiectivul nostru, visul nostru şi vom lupta pentru el", a spus tehnicianul spaniol pentru site-ul oficial al grupării ucrainene.
Directorul general al clubului Dnepr, Andrei Stecenko, a spus că se va vedea la finalul grupei dacă sorţii au fost norocoşi sau nu pentru echipa sa. "Fiorentina nu era cel mai puternic adversar din prima urnă. Despre Pandurii nu pot spune multe, având în vedere că până acum nu a mai jucat în competiţiile europene. Oricum, trebuie să respectăm fiecare echipă. Cred că putem trece de această grupă", a spus el.
Formaţia Pandurii Târgu Jiu va evolua în grupa E a Ligii Europa, alături de echipele Fiorentina (Italia), Dnepr Dnepropetrovsk (Ucraina) şi Pacos Ferreira (Portugalia), s-a stabilit, vineri, la tragerea la sorţi de la Monaco.
Meciurile din faza grupelor se dispută în perioada 19 septembrie-12 decembrie.
Antrenorul echipei Dnepr Dnepropetrovsk, Juande Ramos, a declarat că toate adversarele din grupa E a Ligii Europa, inclusiv Pandurii Târgu Jiu, trebuie tratate cu seriozitate, deoarece la acest nivel nimeni nu e uşor de învins, informează Mediafax. "A fost o tragere acceptabilă. La acest nivel toţi adversarii sunt complecşi şi nu e uşor să învingi pe nimeni. Echipele pe care le vom întâlni nu sunt deloc slabe şi va trebui să le tratăm cu seriozitate pe toate. Vrem să continuăm în Liga