În ultima săptămână a lunii august, la Mangalia, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, cu sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Turism, a reuşit aducerea, la un brainstorming inedit, a peste 80 de jurnalişti, de limbă română, din Australia, Europa şi SUA. Un eveniment despre care am purtat un dialog, la finalul acestei întâlniri de suflet, cu Doru Dinu Glăvan, liderul U.Z.P.R., "argintul viu" al simpozionului. Cu nu puţine surprize.
Înainte de toate imaginaţi-vă vorbitori de limbă română, cu un grai marcat de accente tipice limbilor oficiale din statele unde locuiesc acum, precum Germania, Italia, Spania, spaţiul ex-iugoslav, Republica Moldova.
Conaţionali de vârste diferite, cerebrali sau cu sângele latin fierbând în discursuri pe măsura unui dor de o Românie prosperă, democrată, care să ofere viitoare motivaţii, pentru revenirea acasă, a celor ce optează în favoarea reintegrării în societatea românească de azi. Cu luminile şi umbrele sale.
Dacă a existat un punct comun, al tuturor celor ce au lăsat alte priorităţi, în favoarea acestei prospectări a unui viitor altfel abordabil, printr-o reunire a forţelor spirituale, ce pun, înainte de toate, România, atunci acest reper s-a numit tenacitate.
Despre tenacitatea românilor care activează, peste hotare, la posturi de televiziune, de radio, sau realizând publicaţii tipărite şi online, a acceptat să ofere un plus de detalii cel ce conduce, de câteva luni, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România.
-Domnule Doru Dinu Glăvan, de ce aţi organizat simpozionul de la Mangalia?
- La Hotelul Paradiso, din Mangalia, am invitat peste 80 de loialişti faţă de Patria Limbii Române. Sunt români care visează, cu ochii deschişi, la mai binele conaţionalilor, de pretutindeni. Oameni ataşaţi la valorile fundamentale ale naţiunii noastre. Probe evidente, în acest sens, fiind nu doar