Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Echipa naţională are un nou căpitan. Cel mai scump fotbalist plecat din Liga I a fost un adolescent întârziat la pubertate

Publicat in Adevarul, vineri 30 august 2013 ·

După transferul la Tottenham, fostul stelist Vlad Chiricheş va primi şi un cadou de la Victor Piţurcă, selecţionerul urmând să-l desemneze noul lider al primei reprezentative

Vlad Chiricheş traversează cea mai bună perioadă a carierei sale. A reuşit să plece de la Steaua în condiţii financiare extraordinare, atât pentru el cât şi pentru club, şi va juca la Tottenham Hotspur, una dintre cele mai puternice formaţii din Premier League. Mutarea îi aduce lui Chiricheş un plus şi la echipa naţională, acolo unde Victor Piţurcă îl va desemna noul căpitan al tricolorilor. Piţi i-a dat banderola şi la ultimul amical al naţionalei, cel cu Slovacia, şi a fost mulţumit de felul în care fotbalistul de 23 de ani a reacţionat din postura de conducător din teren.

Naţionala nu mai avea oricum un căpitan de echipă stabil. Raţ nu joacă la West Ham, Mutu e certat cu selecţionerul iar Lobonţ stă pe banca de rezerve a lui AS Roma. În aceste condiţii, varianta Chiricheş, ca şef al tricolorilor, este soluţia la care va recurge Piţurcă, mai cu seamă că are la îndemână exemplul Chivu. Cristi a fost investit căpitan al tricolorilor la 21 de ani şi a condus echipa timp de zece ani, până în 2011. De retragerea lui Chivu, petrecută în acel an, a profitat chiar Chiricheş, care a fost titularizat din prima la naţională, într-un amical cu San Marino. Apoi, la cel de-al doilea său joc pentru tricolori, Vlad l-a ţinut pe celebrul Benzema, în partida România – Franţa 0-0. După acel meci şi-a sunat fostul antrenor de la juniori, pe Mihai Georgescu şi i-a spus acestuia: „Dacă nu mă făceaţi dumneavoastră din atacant fundaş central n-aş fi ajuns la echipa naţională. Vreau să vă mulţumesc pentru asta”.

A fost un adolescent întârziat

Chiricheş are o relaţie foarte bună cu Georgescu, fondatorul Şcolii de fotbal „Ardealul”, unde s-au format şi Maxim şi Răduţ, dar şi alţi fotbalişti buni.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 3 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 11 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Emisiunile zilei luni, 14 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 4 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 6 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

25°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

21°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°