Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Povestea lui Ciucur, rezerva minune a Pandurilor. Condescu: „Meritul e al echipei, dar el ne-a adus două calificări“

Publicat in Adevarul, vineri 30 august 2013 ·

Pandurii Târgu Jiu este revelaţia României în Liga Europa, după ce a reuşit să ajungă până în grupele competiţiei. Specialista meciurilor din deplasare (cum a demonstrat-o şi aseară, la Braga) se bazează pe o armă letală: mijlocaşul Alexandru Ciucur (23 de ani).

La primul sezon în cupele europene, Pandurii scrie istorie. A trecut de trei tururi preliminare, iar acum este în grupele Ligii Europa.

Ultimul adversar, Braga, a fost scos din joc după un retur de senzaţie (2-0), golul calificării fiind reuşit de Alexandru Ciucur, cu o reuşită superbă, în finalul prelungirilor, când toţi se gândeau la penalty-uri (117). N-a fost însă singurul gol care a cântărit cât o calificare care a plecat din gheata mijlocaşului dreapta al Pandurilor.

În turul anterior, tot în deplasare, la Tel Aviv, Ciucur a marcat golul victoriei (2-1), după 1-1 pe „Cluj Arena”. De fiecare dată, Ciucur a intrat pe teren din postura de rezervă (la Tel Aviv în minutul 46, în locul lui Buleică, la Braga în minutul 84, în locul lui Nicoară). În plus, în ambele partide mijlocaşul şi-a trecut în cont şi o bară!

„Este meritul întregii echipe, dar Ciucur ne-a adus două calificări. El e un jucător care intră cel mai bine în joc în repriza a doua“, l-a lăudat pe mijlocaş Marian Condescu, preşedintele Pandurilor, după returul de la Braga.

Adus la „pachet”, apoi mai mult împrumutat

Alexandru Ciucur şi-a început cariera la Internaţional Curtea de Argeş, echipă cu care a reuşit să promoveze în Liga 1, în sezonul 2008-2009. În sezonul următor n-a mai prins primul „11“ şi n-a evoluat decât 163 de minute în tricoul argeşenilor. La finalul lui 2009-2010 a ajuns la Pandurii Târgu Jiu la „pachet“ cu alţi 20 de jucători, după ce Internaţional Curtea de Argeş s-a retras din prima ligă, din cauza problemelor financiare.

Ciucur n-a pri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doctorița din Sibiu acuzată că lua mită de la pacienți a fost arestată

HotNews acum 2 ore
Medicul din Sibiu care a fost acuzat de 13 acte de luare de mită a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, au decis magistraţii Tribunalului Sibiu în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează News.ro. Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a anun

Caz rar de deces în SUA. Un bărbat din Minnesota a murit de rabie, după ce a intrat în contact cu un liliac

Libertatea acum o ora
Un rezident din Minnesota, SUA, care a intrat în contact cu un liliac în luna iulie a murit de rabie, a anunţat vineri Departamentul de Sănătate al statului, potrivit ABC News.

Șocul trăit de un bărbat care s-a trezit în zorii zilei cu un TIR în casă. Șoferul ar fi încercat să evite un cal

Ziare.com acum 3 ore
Un TIR a intrat sâmbătă dimineaţă, 28 septembrie, într-o casă de pe marginea DN 25, în judeţul Galați. Șoferul a rămas încarcerat. El a declarat că a încercat să evite un cal. Proprietarul casei a suferit un atac de panică, dar nu a fost rănit. ”În

Vreme extremă în România: Ploi torenţiale, vânt puternic şi posibil ninsori la munte

Mediafax acum 22 minute
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme severă. Avertizările meteo acoperă aproape întreaga ţară în următoarele zile. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe coduri de avertizare, inclusiv cod portocaliu pentru unele

Avertizări meteo pentru ploi abundente, vijelii și ninsori. Meteorologii au actualizat prognoza pentru week-end

HotNews acum 43 minute
Meteorologii au actualizat sâmbătă dimineața prognoza. Cea mai mare parte a țării va fi afectată de ploi torențiale și vânt puternic, în timp ce la munte se vor semnala lapoviță și ninsoare. De sâmbătă, 28 septembrie, ora 18, până duminică, 29 septe

Meteorolog militar despre ce începe azi în România: „Oamenii să ia în seamă alertele! De peste 20 de ani nu am văzut pe hărțile de prognoză atâta apă în atmosferă”

HotNews acum 4 ore
De sâmbătă seară și până luni, în România vin, din nou, ploile. Un specialist al Armatei în observarea și prognoza fenomenelor atmosferice a mărturisit, într-o discuție avută vineri cu HotNews, că ciclonul care s-a format în sudul Europei va aduce î

FOTO Accident, astăzi, într-o localitate din Botoșani! Patru persoane au ajuns la spital

Botosani News acum o ora
Patru persoane, cu vârste între 59 și 66 de ani, au ajuns la spital în urma unui accident rutier ce s-a produs, sâmbătă dimineață, în localitatea Blândești. În eveniment au fost implicate două autoturisme. La fața locului s-au deplasat pompierii din

Kamala Harris, vizită rară la graniţa dintre SUA şi Mexic / Trecerile ilegale ale frontierei sunt la cel mai scăzut nivel din 2020 / Imigraţia a ocupat un loc proeminent în alegerile prezidenţiale din 2024 - FOTO

News.ro acum 4 ore
Vicepreşedintele american Kamala Harris a făcut o călătorie rară la graniţa dintre SUA şi Mexic, încercând să contracareze atacurile republicanilor privind imigraţia, transmite presa internaţională. Potrivit CNN, imigraţia a ocupat un loc proeminent

Cod galben de ploi, începând de sâmbătă, în mai multe zone / De duminică, ploile se extind în toată ţara / Cod portocaliu, cu precipitaţii ce depăşesc 100 de litri pe metru pătrat / Vremea se răceşte semnificativ / La munte, lapoviţă şi ninsoare

News.ro acum 5 ore
Meteorologii anunţă cod galven de ploi, începând de sâmbătă după-amiază, în mai multe judeţe din Banat, Crişana, Maramureş, vestul Transilvaniei şi zone montane. De duminică, ploile se extind în toată ţara, iar pentru unele zone a fost emis cod port

Zelenski spune că a avut o întâlnire "foarte productivă" cu Trump și se declară "recunoscător"

Ziare.com acum 12 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, s-a declarat vineri "recunoscător" pentru întrevederea "foarte productivă" pe care a avut-o cu Donald Trump la New York, relatează AFP. "I-am prezentat planul nostru de victorie şi am examinat în detaliu s

Vremea

București
acum

23°
sâm.

19°/32°
dum.

15°/23°
lun.

12°/15°
mar.

12°/15°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/28°
dum.

11°/19°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
Constanta
acum

22°
sâm.

20°/23°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

16°/27°
dum.

8°/15°
lun.

7°/9°
mar.

7°/13°
Timisoara
acum

23°
sâm.

16°/29°
dum.

11°/17°
lun.

8°/15°
mar.

6°/15°