Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pentru micii întreprinzători din agricultură, O gură de oxigen de la bănci: iei credit dacă ai drept de subvenţie pe suprafaţă

Publicat in Obiectiv Tulcea, vineri 30 august 2013 ·

Cele peste 3 miliarde de euro care ar putea intra anual în agricultură, plăţi europene şi subvenţii naţionale, au mai înmuiat un pic inima ban­cherilor, cunoscuţi pentru reticenţa lor la acordarea de credite pentru afaceri agricole. De aproape un an de zile, oficialii din Ministerul Agri­cul­turii au purtat consultări cu băncile, reuşindu-se într-un final să se adopte un cadru legislativ prin care se condiţionează participarea acestora la schemele de finanţare. Se face astfel că APIA va semna în fiecare an o serie de convenţii care permit fer­mie­rilor să obţină credite avanta­joase de la bănci pe baza adeverinţelor eliberate de APIA, prin care se cer­tifică faptul că fermierii urmează a be­neficia de plăţi directe, plăţi pe su­prafaţă, plăţi comple­mentare directe din bugetul naţional. Începând cu acest an se condi­ţionează semnarea convenţiei APIA cu o anumită bancă de volumul cre­ditelor acordate de banca respectivă, în cadrul PNDR. Bancpostul este una dintre băncile care a fost agreată în acest context. Astfel, prin facilitatea de creditare AgriCredit SAPS 2013 oferită de această bancă, micii întreprinzători cu maxim 250 de angajaţi care activează în sectorul agricol şi deţin adeverinţa de înregistrare fermier eliberată de APIA, pot accesa în avans până la 90% din valoarea sub­venţiei oferite de APIA. Subvenţia se calculează în baza suprafeţei de teren înscrise în adeverinţa emisă de APIA şi a cuantumului sprijinului financiar acordat pentru beneficiarii SAPS, cu gratuitate la comisioanele de admi­nis­trare şi de neutilizare. Finanţarea se acordă într-o singură tranşă, iar rambursarea principalului împrumut şi a dobânzii aferente se face auto­mat, la încasarea subvenţiei de la APIA, fără alte obligaţii lunare de plată pe parcursul derulării cre­ditului.

Cele peste 3 miliarde de euro care ar putea intra anual în agricultură, plăţi europene şi subvenţii n

Articolul in Obiectiv Tulcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă de tsunami activată după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,3 a avut loc în largul coastelor din Alaska

Adevarul acum 22 minute
Un cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri seara în largul coastelor peninsulei Alaska. Autoritățile au activat alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey (USGS).

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 6 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 9 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 7 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 9 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 9 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°