Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Toţi membrii PSD din ordinul "Steaua României" cer retragerea decoraţiei lui Laszlo Tokes

Publicat in Antena 3, vineri 30 august 2013 ·

Toţi membrii PSD care fac parte din Ordinul Steaua României cer retragerea distincţiei primită de europarlamentarul Laszlo Tokes.

Aceştia s-au alăturat demersului făcut de Corina Creţu, care a trimis o solicitare la Preşedinţie în care îşi arată dezacordul faţă de menţinerea lui Tokes în Ordin.

Corina Creţu a solicitat public retragerea Ordinului "Steaua României" acordat lui Laszlo Tokes în decembrie 2009.

În scrisoarea deschisă adresată membrilor Consiliului de Onoare al Ordinului Naţional "Steaua României", europarlamentarul PSD a excplicat faptul că Tokes a încălcat Constituţia României.

„Meritele sale în evenimentele din decembrie 1989, oricât de reale ar fi, nu-i dau dreptul să adopte poziţii pe care le pot numi, fără să greşesc, violent anti-româneşti. Aceste atitudini şi acţiuni nu sunt îndreptate doar împotriva majorităţii româneşti, ci ele contravin şi intereselor etnicilor maghiari din România. Tokes Laszlo şi-a asumat făţiş un discurs şi acţiuni revizioniste şi anti-româneşti, care contravin flagrant Constituţiei României şi legilor ţării, dar şi spiritului şi valorilor europene”, se arată în scrisoarea Corinei Creţu.

Corina Creţu este susţinută de toata conducerea partidului şi toţi membrii PSD decoraţi cu "Steaua României".

Liderii PSD Ilie Sârbu, Dan Nica, Ioan Rus, Ecaterina Andronescu, Alexandru Athanasiu, Ioan Mircea Pascu, Gabriela Firea, Miron Mitrea, Serban Valeca, Eugen Bejinariu şi liderii UNPR Gabriel Oprea, Marian Sârbu şi Şerban Mihăilescu sunt cei decoraţi cu ordinul "Steaua României" şi o susţin pe Corina Creţu.

Citeşte mai multe despre: PSD Corina Cretu retragerea decoratiei lui tokes Traian Basescu Laszlo Tokes ordinul Steaua României

Toţi membrii PSD care fac parte din Ordinul Steaua României cer retragerea distincţiei prim

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar

Ziua Constanta acum 27 minute
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declarațiile sale în care a promovat idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marți Tribunalul București. Călin Georgescu rămân

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 4 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Olanda, Danemarca şi Suedia susțin planul lui Trump de a înarma Ucraina prin NATO

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Danemarca şi Olanda anunţă marţi, la Bruxelles, la un Coniliu al Miniştrilor Afacerilor Externe din Uniunea Europeană (UE) că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpă

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Cutremur, marți seara, în judeţul Vrancea. Ce magnitudine a avut

Adevarul acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 3 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 9 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°