*Concursul de triatlon presupune înot (pe lacul Ciuperca), bicicletă și alergare
Traseul pentru biciclete este următorul: Lac Ciuperca (pista de biciclete) – traversare strada Lac Ciuperca – strada Isaccei – strada Unirii – strada Babadag (până în dreptul Școlii gimnaziale Elena Doamna) – întoarcere strada Babadag – strda Unirii – strada Isaccei – Lac Ciuperca.
Traseul pentru alergare este următorul: Lac Ciuperca (pista de alergare) – traversare strada Lac Ciuperca – strada Isaccei – în dreptul strzăzii Unirii, stânga pe Faleza Dunării – ieșire prin parcarea din dreptul Casei de Cultură a Sindicatelor – strada Isaccei – Lac Ciuperca.
Astfel, duminică, între orele 8.00 și 16.00 se va închide circulația pe aceste trasee, urmând a fi deviată pe rute ocolitoare.
Deoarece în perioada menționată vor fi blocate parcările din zonele Sindicate, strada Gării, strada Unirii, zona City, conducătorii auto sunt rugați să elibereze zonele respective.
Măsurile de ordine publică, pe perioada desfășurării festivalului Rowmania, vor fi asigurate de peste 90 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Tulcea.
Aceștia vor fi ajutați de reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Tulcea, Poliției Locale Tulcea și 40 voluntari ai asociației Ivan Patzaichin – Mila 23.
Recomandări
1. Aveți grijă de bunurile personale, banii, actele și telefoanele mobile, acestea vor fi ținute în genți sau buzunare care au sisteme de siguranță, în așa fel încât să nu fie uşor de sustras sau de pierdut.
2. Sumele importante de bani sau bijuteriile nu vor fi afișate ostentativ în locurile aglomerate.
3. Parcarea autoturismului se va face în locurile special amenajate sau în locuri iluminate pentru a se evita sustragerea diferitelor compomente ale autoturismului.
4. Pe bangheta din spate a mașinii, pe bordul acesteia sau în al